Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațională în cinstea marelui poet național, Mihai Eminescu organizată la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Programul de vizitare pentru Ansamblul Catedralei Voievodale, pe timp de iarnă, este următorul:
Luni - Sâmbătă: 09.00-16.00
Boethius a fost geniu inspirat de Duhul Sfânt! El și-a făcut un proiect cultural unic și a limpezit lucrurile, prin numeroasele lui traduceri și compendii, și asta pentru a veni la adevărurile lucrurilor.
În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru.
Pentru a se marca 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat astăzi diferite manifestări cultural-artistice în parteneriat cu școlile argeșene.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.
Credincioșii argeșeni din parohia Mățău de Sus, comuna Mioarele, protopopiatul Câmpulung Muscel, au avut astăzi bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Ne putem întreba, desigur, dacă traducerile făcute de Boethius au fost de un real folos. Pe de altă parte, ne-am putea întreba care texte, aristotelice și platonice, au ajuns cu adevărat în Evul Mediu!
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.
Problema cea mai spinoasă era proiectul de introducere a logosului grecesc în universul lingvistic latin.
În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic.
Precum se știe, între secolele V și VI după Hristos, lumea antică, după o criză devenită ireversibilă, era pe punctul de a fi definitiv pusă la index, fapt ce a determinat pe numeroși savanți de a depune o ostenitoare traducere pentru a pregăti trecerea la cultura creștină a Evului Mediu.
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la Concursul Interjudețean de creație ”EMINESCU – SFÂNTUL PREACURAT AL GHERSULUI ROMÂNESC”, ediția a XI-a.
Pagina 70 din 400