Fiecare sărbătoare reprezintă un popas, un răgaz și un prilej pe care Biserica îl pune la îndemâna fiilor şi fiicelor ei pentru a le spori credința și lucrarea milostivă a iubirii creștine. În același timp, sărbătoarea este și un moment în care regăsim modele duhovnicești ce ne întăresc și ne povățuiesc în urcuşul nostru duhovnicesc.
Milostenia este calea sigură ce duce la Dumnezeu, El Însuși recomandându-ne să fim milostivi: "Fiți deci milostivi, precum și Tatăl vostru Cel ceresc, milostiv este" (Luca 6, 36). Mântuitorul amintește virtutea milosteniei în legătură cu desăvârșirea: "De voiești să fi desăvârșit, mergi, vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer" (Mt. XIX,21).
Tot mereu mă gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, să ne spună nouă prin cuvintele lăsate prin versetul biblic: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş.
În seara zilei de 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit astăzi hramul principal. Cu această ocazie, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.
În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de importanța ctitoriei domnitorilor Basarabi, precum și de ajutorul grabnic pe care îl poate da Sf. Ierarh Nicolae celor care îi cer ajutorul.
La finalul slujbei, domnul avocat profesor Marin Crăciun a primit din partea Ierarhului Argeșean medalia creștin-ortodoxă ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab” în semn de recunoștință pentru eforturile juridice depuse de acesta în ultimii 10 ani cu scopul redobândirii în patrimoniul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a Bisericii ,, Sf. Nicolae” – Domnesc din municipiul Curtea de Argeș.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
Catedrala din Mioveni a desfășurat prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, al Arhiepicopiei Argeșului și Muscelului, Ora de cateheză cu tema: Sfântul Apostol Andrei și minunea poporului român.
Scopul milosteniei este de a-l face pe cel sărac mai bogat sufleteşte în apropierea sa de Dumnezeu. În această pedagogie cel leneş poate renunţa la păcatul său, cel egoist poate deveni mai bun şi mai darnic. Cei care vor împlini faptele milosteniei vor primi iertare de păcate de la Dumnezeu, după cuvântul Apostolului Iacov: "Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă şi mila biruieşte în faţa judecăţii" (Iacov 2, 13).
Grădinița cu Program Prelungit "Academia Piticilor" din Curtea de Argeș a găzduit Cercul Pedagogic al directorilor din Educația Timpurie. Tema abordată a fost "Grădinița-laborator de bune practici", un schimb real de idei și exemple de bune practici.
Cel ce are milă de sărman împrumută lui Dumnezeu. Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipsește bunăvoința, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogați.
Nu mai este mult până la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Creștinii se pregătesc să-si primenească sufletele , astfel încât acestea să poată primi , precum ieslea minunata a Betleemului de acum 2000 de ani, pe Cel ce tine toată făptura si-L cântă toți, cei ce Îl iubesc El.
În vremea binecuvântată a Postului Nașterii Domnului, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a întâlnit cu 130 de tineri de toate vârstele la o conferință duhovnicească la Colegiul Național "Dinicu Golescu" din Câmpulung.
Să fii cel mai iubit dintre pământeni, cum a zis Marin Preda, nu este o treabă deloc uşoară, darămite a fi cel mai iubit sfânt din lume, cred că nu este mai puţin uşor, ci dimpotrivă.
Pagina 84 din 400