În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.
Departamentul Argeș este extraordinar, atât din punct de vedere economic, dar și cultural, ecumenic și turistic.
Întru aceasta să cunoaşteţi, spunea Sfântul Grigorie, cât de mare lucru este milostenia, pentru că şi în acest veac ajută şi întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie şi asemenea cu îngerii ne face.
„O inimă pricepută dobândește știință și urechea celor înțelepți caută iscusință.” Pilde 18, 15.
Sper să nu se supere binevoitorii cititori ai tabletelor lui Moș Calinic Argeșeanul, care scrie pentru iubitorii de a ști ceva mai mult pe lumea aceasta, frumoasă în felul ei.
În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.
Mănăstirea argeșeană Sf. Ilie Paltinul aflată pe Transfăgărășan și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Acoperământului Maicii Domnului.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie și este o zi specială, în care marcăm importanța persoanelor vârstnice pentru societate și, totodată, un prilej de a transmite tuturor seniorilor o dovadă a prețuirii sincere, respectului și recunoștinței pentru efortul și realizările construite de-a lungul timpului.
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune.
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu.
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină, noi, dintr-o perspectivă omenească, numim ”dreptate”, spunea Victor Hugo.
... cu privire la intenția de a implementa proiectul de investiție intitulat: „Consolidare, restaurare și punere în valoare a construcțiilor din corpul Ansamblului Curtea Domnească, Curtea de Argeș, corpurile C1, C2, C3, C4, C5, C6, str. Negru Vodă, nr. 2, municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș”
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu sediul social în Bulevardul Basarabilor, nr. 23, municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, are în curs de pregătire un proiect de investiție „Consolidare, restaurare și punere în valoare a construcțiilor din corpul Ansamblului Curtea Domnească, Curtea de Argeș, Corpurile C1, C2, C3, C4, C5, C6, Str. Negru Vodă, nr. 2, Municipiul Curtea de Argeș, Județul Argeș”, proiect ce urmează a se depune spre finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 6 - O regiune atractivă, Operațiunea PRSM/ID/5/6/5.2/B - Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul cultural și a patrimoniului natural în regiunea Sud-Muntenia.
Tot mai citind, pe ici-colea, am dat peste o Maximă de Drept roman, care ne îndeamnă: „Salvarea Republicii să fie legea supremă!” Acest gând ar aduce un pic de fericire și siguranță, pentru că: „...într-o Țară, fericirea generală se compune din cea particulară”, scria Grigore Alexandrescu în „O profesiune de credință”.
În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
Fostul Prim-Ministru al României, pe o vreme în domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cuvântările sale, mai tari ca și granitul, se exprima astfel: „Voim să trăim independenți pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie!”
Pagina 100 din 400