Dintru început, Faptele Apostolilor şi Evanghelia a treia alcătuiau o singură operă, având acelaşi autor, pe Luca, doctorul cel iscusit, pictorul cel inspirat, cărturarul luminat şi scriitorul „primei istorii a obârşiilor creştine”.
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.
Sfântul Ioan Apostolul, frate al lui Iacov şi fiu al lui Zevedeu, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi după aceea chemat la slujirea de apostolat de Domnul nostru Iisus Hristos.
În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.
În canonul biblic al Noului Testament, Evanghelia după Sfântul Luca ocupă locul al treilea. Această Evanghelie îl are ca autor pe cărturarul Luca, cel care, după mărturia Sfinţilor Părinţi, a făcut parte dintre cei 70 de apostoli, fiind, alături de Cleopa, călător pe drumul Emausului.1
În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.
Așezământul Eclesial de Misiune Creștin-Ortodoxă din comuna argeșeană Băiculești, satul Mănicești, și-a sărbătorit astăzi ocrotitorul, pe Sfântului Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei –considerat a fi ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire.
În canonul cărţilor Noului Testament, Evanghelia după Marcu ocupă locul doi, deşi, din punct de vedere cronologic deţine primatul, făcând abstracţie de versiunea aramaică a lui Matei evanghelistul. Evanghelia după Marcu, scrisă de Ioan Marcu, în anul 63-64 d. H. are doar 673 de versete, fiind cea mai scurtă, am putea spune, telegrafică.
În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.
În ziua de cinstire a Sfântului Sfințitului Mucenic Haralambie, obștea creștinilor parohiei Berindești, protoieria Curtea de Argeș, s-a bucurat de faptul că Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești.
Este prima carte din canonul Noului Testament. Înainte de a intra în miezul Sfintei Evanghelii, dorim să notăm că acest după se tălmăceşte: „Evanghelia potrivit lui Matei”; sau: „… În conformitate cu cele scrise de Matei”, sau: „În versiunea lui Matei”.
În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.
Departamentul de Teologie din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte a Universității din Pitești a organizat vernisajul expoziției „Miniaturi de manuscris”, aflat la a patra ediție.
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
Pagina 158 din 400