Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a avut loc, la parohia Popești-Căteasca, protoieria Topoloveni, Serbarea de Crăciun susținută de copii de la Școala Căteasca, coordonați de doamnele profesor Matei Irina, profesor Ghiță Denisa și profesor Păunescu Georgeta.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
În sărbătoarea Nașterii lui Hristos, Biserica ne descoperă o taină plină de bucurie: taina iubirii liber consimțite, a iubirii capabile să vadă, să recunoască, să-L iubească pe Dumnezeu în Pruncul-Dumnezeu și să devină dar al unei vieți noi.
Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul desfășoară în această perioadă pregătitoare pentru marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului numeroase activități.
Modelul desăvârșit al milosteniei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne-a arătat, în diferitele pilde cum trebuie să avem grijă de aproapele nostru, împlinind porunca iubirii.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a desfășurat o acțiune cu bucuria darului în câteva catune izolate, din cadrul Protoieriei Pitești.
Mănăstirea argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, a trăit astăzi momente de mare încărcătură spirituală. În a doua zi de Crăciun, credincioșii au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos a fost cinstit astăzi în toate bisericile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Dreptmăritori Creștini și Creștine,
În timpul viețuirii mele în frumusețea acestei lumi văzute, m-am gândit și mi-am așezat starea inimii și a sufletului, între doi poli principali: Nașterea și Învierea!
În aceasta lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea.
În această lună a cadourilor, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune a organizat campania “Crăciunul la premianții de la sate!”, aflată la a doua ediție.
De ce sar oamenii în ajutorul semenilor aflaţi în suferinţe, neputinţe? Pentru că unii oameni mai au suflet, mai au dragoste în inimile lor, mai au milă de semenii lor, mai cred în Dumnezeu. Ba mai mult, consideră că liniştea interioară proprie presupune mai puţină suferinţă pentru semenii noştri.
Pagina 170 din 400