Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale. Vom avea acum prilejul să citim limba românească de sute de ani, exact așa cum o scria Sfântul Antim și cum o ascultau Domnul Țării, boierii și creștinii.
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
În duminica a XXVI-a după Rusalii, foarte mulți credincioși din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului și-au îndreptat pașii către municipiul Curtea de Argeș pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sfânta Muceniță Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Toma de Kempis sau Toma al Câmpului în cartea sa „Urmarea lui Hristos” ne arată, aproape la fiecare pagină, drumul care ne poate duce pe Cărările Mântuirii. Citind cartea, găsim soluții și răspuns la toate situațiile și problemele pe care le întâmpină majoritatea fiilor acestui Pământ zbuciumat, care zboară în Univers de miliarde de ani, cu o viteză constantă și continuă.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.
Cine poate ataca viața lăuntrică, viața noastră de bază? Trei ar fi vrăjmașii de care trebuie să ne pregătim pentru a fi izgoniți, mai ales că sunt înlăuntrul casei noastre.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).
Oricum, până la urmă, viața noastră intră într-o stare de saturație. Încet-încet, toate ale vieții încep să capete o nouă ipostază de a ne gândi la nimicnicia vieții, oricât ar fi de optimistă și plină voința de a ne împlini planurile pe care ni le facem.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.
În ziua de 17 noiembrie, acum 37 de ani, Părintele Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului a fost hirotonit și instalat ca arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului și Argeșului, cu titlul de Argeșeanul și cu reședința la Mănăstrirea Curtea de Argeș.
Viața lăuntrică nu se poate realiza dacă nu folosim cele mai puternice mijloace pentru a câștiga această viață lăuntrică, dacă nu avem o credință precisă și sigură, despre prezența activă a lui Iisus în viața noastră, iar această prezență să fie o realitate vie, care să pătrundă în toate fibrele noastre.
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost organizată astăzi întâlnirea preoților din Protopopiatul Mioveni cu ocazia Conferinței de toamnă, pusă sub tematica generală a Anului Omagial 2022 – „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Când ne gândim și scriem despre Viața lăuntrică, în fața noastră ne apare chipul unei vieți care s-a împărtășit, deja, din Chipul cel Mare al lui Iisus Hristos, Domnul.
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.
Pagina 184 din 400