Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Bucuria iti este deplina este atunci cand aduci bucurie altuia. Milostenia este deplina atunci cand faci milostenie cu cei sarmani si mai ales cu cei necunoscuti. Minunat este faptul ca de milostenia si bucuria impartasite altora se bucura mai mult si le este de mai de folos celor care le aduc iar nu celor care le primesc.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Eparhiei Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Școala Virgil Calotescu și Grădinița cu program normal din localitatea Bascov, desfășoară un proiect intitulat: Bogățiile toamnei.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” din Pitești a avut loc o întâlnire duhovnicească de dezvoltare personală.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.
Doctorii mai acătării spun că longevitatea ar fi bună în casa noastră, dacă spre exemplu, ne-ar prelungi tinereţea. Cine nu ştie că durata bătrâneţii creşte mai spornic decât cea a tinereţii? Azi eşti tânăr şi ferice. Mâine eşti bătrân şi în petice.
În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Filip, unul din cei sapte diaconi.
Totdeauna am crezut că natura este mai presus decât orice învăţătură, iar legile ei nu pot rămâne neobservate, chiar şi pentru orbii care simt tainele naturii.
În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.
Când ne întâlnim între noi, fără să vrem, uneori, facem două lucruri nesăbuite: vorbim despre alţii vrute şi nevrute, iar pe noi ne lăudăm. Osteneala de a ne lepăda de aceste mari metehne ale sufletului trebuie să fie statornică.
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului delegația din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză condusă de Părintele consilier Dan-Florin Obrocea a participat la Congresul național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ediția a XV-a, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
Pagina 193 din 400