Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică la Școala Gimnazială ”Gabriel Marinescu” Tigveni.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acestora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Printre episcopii Iuliu Hossu şi Galaction Cordun, cu domiciliul oarecum forţat, era şi Atanasie Dincă, fost arhiereu locţiitor la Vâlcea, puţină vreme.
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu.
De Mănăstirea Cernica ţineau şi schiturile din Muscelul argeşean: Cetăţuia Negru Vodă, Slănic şi Ciocanu.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi cei împreună cu el Acachie, Menandru şi Polien.
Tot în prima perioadă cernicană, mi s-a întâmplat o mare poznă. Stareţul Nifon m-a luat cu sine să vizităm stupina dusă la cules de părintele Gavriil arhondarul.
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a primit cu mare tristețe vestea tragediei produse în apropierea bisericii Parohiei Mihăiești din Comuna Mihăiești, Județul Argeș, unde în după amiaza zilei de 16 mai 2021, un bărbat a ucis în mod violent, un adolescent și o femeie.
Printre ocupaţiile de zi cu zi, date ca ascultare de arhimandritul stareţ Nifon Bărbieru, mai aveam şi o lucrare ştiinţifică. De la Căldăruşani, de unde venisem, mi se încredinţase şi la Cernica un Punct Meteorologic, unde înregistram de trei ori pe zi, datele cu mersul vremii.
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia.
În Duminica a III-a după praznicul Învierii, biserica închinată Sfintelor Femei Mironosiţe din municipiul Piteşti şi-a sărbătorit astăzi hramul.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului.
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfinţitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.
Eram pentru prima oară la slujbă, într-o mănăstire cu faimă, de pe vremea sfinţilor stareţi Gheorghe şi Calinic. Anul Nou, 1974, într-o atmosferă divină şi într-un sobor preoţesc impresionant avea să-mi aducă cea mai mare bucurie din viaţa mea.
Pagina 322 din 400