În Sala Arhiepiscopală ,,Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina” din incinta Protoieriei Pitești s-a desfășurat astăzi examenul de capacitate preoțească - sesiunea de toamnă.
Creştinătatea din întreaga lume a auzit de inima şi sufletul de aur al slăvitului Neagoe Vodă Basarab, domnitor al Ţării Românești, unde bisericile şi mănăstirile primeau cu îndestulare, mila domnească a darnicului Neagoe Basarab.
Când am ajuns arhiereu în Eparhia Râmnicului şi Argeşului, am auzit că între Gherasim Episcopul şi Elena Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceauşescu, ar fi o legătură de colaborare pentru salvarea monumentelor istorice din Judeţul Olt.
Cum ne vom mai mira, că atunci când a fost chemat la domnia Ţării Româneşti, el a şi început zidirea Mănăstirii Argeşului, între anii 1512-1517 şi desigur continuarea zidirii Mănăstirii Dealu?
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Pentru a vedea pe Dumnezeu este absolut necesar să trăim în bună pace cu toţi oamenii şi să avem sfinţenie în comportamentul nostru de fiecare zi. Cunoaşterea lui Dumnezeu, Care ne-a zidit din iubirea Sa veşnică, este suprema ştiinţă. Iar dacă facem binele, ne vom asemăna Împăratului Cel veşnic.
Înainte de a scrie câteva gânduri despre Sfântul Neagoe Vodă Basarab, domnul Ţării Româneşti, am parcurs cu atenţie o seamă de lucrări zidite pe izvoarele din vremea sa, precum şi contribuţiile istoricilor, mai vechi şi mai noi, şi chiar din osteneala tălmăcitorilor din secolul XX, şi cei mai proaspeţi din pragul mileniului III.
După ce Sfântul Neagoe Vodă Basarab, se adresează cu formularea „Iubitu mieu fiu” odraslei sale domneşti, arătându-i că este necesar să cântărească şi să laude neîncetat pe Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, arată rând pe rând, rostul mădularelor noastre cu care ne-a înzestrat Dumnezeu şi fără de care am fi nişte nenorocite fiinţe mutilate.
Arătându-i-se sfârşitul în curgerea zilelor, Neagoe, în suferinţele doar de el ştiute, orânduind toate în ţară şi pacea cu toţi vecinii dinafară, a redactat şi Testamentul său din urmă, după scurta sa viață pământească, de doar 39 de ani!
Domnitorul Neagoe Vodă Basarab, sfântul de la începutul vieţii sale pământeşti, cu orice prilej din viaţa sa, aducea laudă şi mulţumire lui Dumnezeu. Ştia şi simţea în adâncul inimii sale, că mila lui Dumnezeu întrece orice închipuire. În rugă şi extaz, ca şi David proorocul, exclama: „Cât iaste de multă mulţimea milelor Tale, Doamne!”[1].
Care ar fi textul care ne-ar îndritui să-l considerăm sfânt pe Neagoe Vodă Basarab, pe lângă toate cele, pe scurt, scrise în această carte?
Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab, către fiul său Teodosie, sunt o adevărată capodoperă literară şi duhovnicească. Iată, cât de frumos curge cuvântul Sfântului Neagoe, către fiul său Teodosie:
Mitropolitul Antonie Plămădeală, în anul 1981, scotea de sub tipar Dascăli de cuget şi simţire românească. Peste 50 de pagini sunt dedicate lui Neagoe Basarab, Domn al culturii româneşti!
Cu negrăită bucurie duhovnicească, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, ne scrie în Învăţăturile sale: „Minunat iaste Dumnezeu în faptele sale, că cu mare cinste ne cinsti şi ne dede minte slobodă şi chibzuitoare, şi firea omenească cea căzută o au înălţat mai pe deasupra îngerilor, după cuvântul proorocului: „Ce iaste omul, că-ţi aduseşi aminte de dânsul, sau fiiul omului, că-l cercetaşi?”[1].
În sufletul lui de domn creştin ortodox şi de bazileu, purtând coroana împărătească a credinţei în Hristos, a gândit să lase moştenire urmaşilor săi, popor şi domn de ţară, ultimul său cuvânt, precum rosteau marii duhovnici şi isihaşti, înainte de a se odihni cu trupul în sălaş, sub lespede şi cu sufletul în faţa judecăţii lui Dumnezeu.
Pagina 75 din 106