Ce gândește despre femeie? Iată textul: „Mai ales femeia, care e mai tânără sub acest raport decât bărbatul, a avut mai mult nevoie de Tatăl care este în ceruri. Când ni se răpește Dumnezeul nostru, când se vrea dezrobirea aceasta de tutela cerească, ne simțim deodată orfani.
Reamintim că filosoful Edmund Husserl s-a născut în anul când se uneau Principatele Române, 1859, în orașul Moravia, pe atunci parte din imperiul austriac. A studiat matematica și astronomia. După ce și-a luat doctoratul în matematică, a decis să se ocupe de filosofie.
Acest straniu filosof a trăit cam puțin, doar 34 de ani, născut în anul 1854 și moare în anul 1888, viață scurtă, se spune, dar fecundă, cu prisosință. S-a remarcat cu importante contribuții în estetică, filosofia religiei, etică și psihologie, cu grăbire, oarecum, sfârșitul venind să-i ruineze viața cu repeziciune.
După cum se știe, Ahad Ha`Am este pseudonimul filosofului evreu de origine ucraineană Asher Ginzborg, un faimos gânditor sionist care a promovat o renaștere spirituală în rândul evreilor. În 1890, susținea într-un eseu relativ satiric că, deși venerăm înțelepciunea, încrederea în sine contează mai mult.
Din capul locului, filosoful britanic Bertrand Russel (1872-1970) nu era străin de munca grea, caznă mare, pe care unii dintre noi au cunoscut-o toată viața. De ce acest gânditor, atât de activ, recomandă că ar trebui să muncim mai puțin?
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
De la început Du Bois s-a remarcat prin capacități intelectuale excepționale, câștigând o bursă la Universitatea Fisk, studiind în Germania doi ani, la Berlin, după care s-a înscris la Harvard, unde a scris o lucrare despre comerțul cu sclavi, el fiind primul afroamerican care a obținut doctoratul la Harvard.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Poetul, filosoful și romancierul Miguel Unamuno a devenit cel mai cunoscut după apariția cărții sale: Despre sentimentul tragic al vieții (1913). El arată că întreaga conștiință este o conștiință a morții (suntem dureros de conștienți de lipsa nemuririi noastre) și a suferinței.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
În Viața rațiunii (1905) filosoful hispano-american Santayana scria că acela care nu își poate reaminti trecutul este condamnat să îl repete.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Ca în loc de orice început să încercăm să arătăm „silogismul” lui John Dewey: „Problemele apar deoarece încercăm să înțelegem...provocările aduse de viață într-o lume în continuă schimbare, deci, trebuie să înțelegem tradițiile pe care le-am moștenit. Filosofia nu înseamnă să ne facem o imagine adevărată asupra lumii, ca să găsim soluții practice la problemele noastre. Așadar, gândim numai atunci când ne confruntăm cu probleme!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.
Iată și silogismul lui Henri Bergson (1859-1941): „Există două tipuri de cunoaștere: Cunoașterea relativă: cunoașterea obiectelor din lume dintr-o perspectivă particulară. Aceasta este atinsă folosind intelectul și rațiunea: noi suntem distanțați de obiectul în sine. Cunoașterea absolută: cunoașterea obiectelor din lume așa cum sunt realmente. Aceasta dobândită prin înțelegere intuitivă a adevărului: este o formă de cunoaștere foarte directă. Așadar, intuiția merge exact în direcția vieții” (pag. 226).
Pagina 2 din 106