Învățatul om de știință, Erasmus din Rotterdam (1466-1536) a fost contemporan și cu Sfântul Neagoe Vodă Basarab (1482-1521).
Tot gândind la prima cauză, adică, existența, fără îndoială a primei cauze, vedem că în lume cauzele eficiente se înlănțuiesc unele de altele, dar nu vedem – și aceasta este imposibil – „ca o cauză să fie propria sa cauză, în acest caz ea ar fi anterioară existenței sale, și că nu putem, pe de altă parte, să ne urcăm din cauză în cauză, indefinit; căci într-o serie progresivă de cauze subordonate, prima produce pe cele intermediare, și cele intermediare produc pe ultima; însă, dacă ridicați cauza, ridicați și efectul; deci, fără cauză primă nu ar exista nici cauzele intermediare, nici cauza ultimă”.
Acum ne vom bucura să încercăm să aflăm câte ceva despre filosoful Nicolaus Cusanus (1401-1464), care a cercetat pe cât l-au ținut puterile, așa cum au făcut și confrații săi, filosofii medievali, să descrie natura Domnului Dumnezeu, susținând că nu se aseamănă cu nimic din ce poate concepe mintea umană.
Prima probă: MIȘCAREA! Prima și cea mai evidentă dintre aceste probe se poate deduce din mișcare.
Dacă Olanda se bucura de Erasmus din Rotterdam, cel cu mintea ascuțită, ca și nasul său subțire, adulmecător al năravurilor contemporane, în Italia se năștea Niccolo Machiavelli (1469-1527), contemporan și el cu celebrul domnitor, Sfântul Neagoe Vodă Basarab (1482-1521).
Când ar trebui să facem rugăciuni? Când eram elev la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, în anumite drumeții, am căutat să nu-mi rămână nimic de neștiut. O foame de a ști, nu de a cotrobăi prin poduri, pivnițe și alte șandramale, după cărți și alte noutăți.
După cum se vede și în textele sacre, se lucrează cu un fel de certitudine, mai ales când Dionisie Filosoful scrie, în lucrarea sa De divinis nominibus VII: „se pare că” Dumnezeu nu cunoaște lucrurile cu ajutorul ideilor.
Viața noastră, în frumusețea acestei lumi văzute este o legendă? Poate fi! Este o Taină, mai presus de toate? Poate fi, mai ales aceasta, o Taină a Tainelor dumnezeiești!
Nu ascund bucuria ce mă cuprinde când am prilejul să scriu despre Femeie!
Toma d`Aquino (1225-1274) are o viziune deosebită asupra relației dintre Filosofie și doctrina creștină, precum și perspectiva fascinantă asupra „eternității universului”, stări care sunt ca subiect relevant și în secolul XXI.
Iată că și proba a V-a, bate la ușa sufletului, probă care se definește și se deduce din guvernarea lumii! Câți dintre noi nu am văzut ființe lipsite de inteligență și corpuri fizice care tind către un scop final, căci ele sunt totdeauna în mișcare, în așa fel încât să obțină cel mai bun rezultat, dar lipsite de inteligență ajung, totuși, la scopul lor, cum?
Ca să ne fie mai limpede și pe bun înțeles, reamintim, că filosoful Aristotel susține că „Universul a existat dintotdeauna”; iar Biblia spune că Universul nu a existat dintotdeauna și că, în consecință, lumea (Universul) a avut un început, dar se poate ca Dumnezeu să o fi creat în așa fel, încât ea să fi existat veșnic (pag. 91).
În proba a IV-a este necesar să avem o perspectivă deosebită, de a avea puterea deosebirii duhurilor, să fim atenți la gradația ființelor și să nu uităm nici regnurile: mineral, vegetal și animal.
Și acum un uriaș, la propriu și la figurat: Toma d`Aquino, care s-a născut în anul 1225 la Rocca (adică Piatra sau Roca Seacă) în Italia. Universitatea din Neapoli avea să-l aibă student genial și spre supărarea familiei sale, a adoptat ca să-și orânduiască viața în noul ordin călugăresc dominican (pe înțeles: câinii Domnului), ordin prin excelență format doar din intelectuali de primă mână (toți savanți).
Ceea ce m-a pus pe gânduri în modul cel mai serios, a fost, de bună seamă, cele ce noi, elevii și studenții, auzeam, cam des, folosindu-se de către profesorii de Dogmatică, un cuvânt: contingență!
Pagina 16 din 106