S-ar putea înțelege că glumim pe seama urșilor-cerșetori și vagabonzi aflați pe drumurile Transfăgărășanului. Nu este nicio glumă!
Este foarte important și este bine, ca „tainele” în domeniul Medicinei să fie cunoscute de cât mai mulți oameni. A cunoaște bine „tainele” sănătății înseamnă să te pregătești zi de zi, cum să reziști într-o lume atât de diversă și otrăvită, mai ales de cei mai mulți dintre noi.
În ziua de 22 iunie 2023, când în Biserica Ortodoxă Română se prăznuiește Sfântul Grigore Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, care în anul 1834 a fost chemat la Sine, de Domnul Dumnezeu, a avut loc rugăciunea de prohodire a preotului Anton Despinescu, profesor universitar la Institutul Teologic Romano-Catolic.
Un capitol (VIII) din cartea chirurgului savant Alexandru Ciurea, se intitulează: „Comunicarea cu pacientul”, comunicare esențială, ca drum spre însănătoșirea creierului uman!
Cu greu găsești medici care să săvârșească o mărturisire publică, în chip verbal, prin rostire și prin scris, lucrare grea și anevoioasă.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
S-ar putea spune, mai în glumă, că acest titlu este un „joc de cuvinte” din domeniul medicinei savante. Oricât am citi despre tainele medicinei, putem spune că ne aflăm într-un labirint, cu greu deslușindu-i cărările întortocheate.
Spun cei care au văzut și au auzit că, la închisoare, unii deținuți, fără motive adevărate, flămânzi fiind și nesăturându-se cu porția dată, când mai cereau încă o porție, li se spunea:
Greu este să fii om integral! Anevoios lucru și anevoioasă lucrare! Când mă gândesc la medic, imediat mă gândesc la Domnul Dumnezeu, Cel care ne-a creat pe toți, începând din gândirea Sa și până la întruparea și guvernarea gândirii dumnezeiești.
1. Conștiința, denotă superioritatea ființei umane și a creierului uman.
M-am bucurat din toată inima când am auzit sau am avut prilejul de a întâlni și a fi cercetat medical, de adevărați oameni de știință, de oameni de omenie și râvnă de a ajuta la nevoie.
Ce binecuvântare cerească este atunci când te poți sprijini în tot ce faci pe adevăruri științifice și de credință, mai ales!
Mare minune este ipostaza de a recunoaște și în alt om valori profesionale excepționale și mult mai performante decât le-ai avut, în viața științelor medicale!
În tinerețile mele am citit trei cărți găsite în podul casei unde locuia Maica Eufrosina și cu Maica Martiniana, două călugărițe cu firi diametral opuse! Erau mereu în dialog belicos pe seama unor principii care nu se potriveau, datorită vârstelor diferențiate ca și azi, și ca întotdeauna!
Sunt fericit că pot afirma faptul că există în domeniul Medicinii din România și din lume, grijă aparte de a sluji lui Hipocrate, Părintele Medicinii terestre, cu toată osârdia, respectându-se Jurământul său, pe care am auzit că-l fac toți absolvenții de Medicină.
Pagina 33 din 106