Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
Înotând prin lumea materiei, ne dăm seama de existenţa sufletului şi de libertatea de care se bucură omul, libertate care o are la îndemâna sa.
Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!
Mai demult, când eram stareț la Mânăstirea Sinaia, Patriarhul Iustin avea dialog științific cu Episcopul Roman Ialomițeanul:
Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!
Cuvine-se cu adevărat, să zăbovim încă asupra postului mai sever pentru cei care am căpătat o oarecare greutate, rotunjindu-ni-se pântecele mai mult ca în zilele obişnuite.
Să continuăm despre alte ipostaze ale vederii lui Dumnezeu, pentru că despre cum ni-L imaginăm pe Dumnezeu este mai greu de arătat pentru că fiecare om şi-L imaginează pe Dumnezeu după cum îl ţin puterile.
Când eram prunc şi mergeam cu mama la schituri şi mănăstiri, am auzit o călugăriţă de la Văratic cum îi povestea mamei despre un păcat îngrozitor numit hulă. Nu pricepeam mare lucru dar îmi dădeam seama, din cele povestite de călugăriţă, cu atâta of şi năduf, ba şi cu lacrimi, că este ceva complicat şi greu de biruit.
De mic copil, auzind pe tatăl meu deseori pronunţând cuvântul Dumnezeu, inima mi se umplea de o mare bucurie şi mă simţeam în deplină siguranţă.
Îmi aduc bine aminte de noroaiele cele straşnice pe care le-am călătorit în prima parohie din Transilvania, Tioltiur numită. Erau 9 km., de drum infernal între Iclod şi Tioltiur pe care-l făceam încălţat în cizme de cauciuc.
Auzeam pe acasă, din când în când şi mai ales atunci când mergeam la stânile cu oi, pe unii ciobani sau pe văcarii de la sate, pronunţând un cuvânt care nu-mi bucura auzul.
Întotdeauna, de când mă știu, spaima cea mai mare pe care, cu greu am putut-o stăpâni, a fost întâlnirea cu oamenii răi. Oricum, în viață nu-i poți ocoli pe toți cei care au această neputință.
Starea normală a omului este hărnicia. Lucrarea zilnică, preocuparea de a rezolva pe cât posibil toate neajunsurile din casă, din familie, de la locul de muncă.
În această frumuseţe a lumii văzute, omul, capodoperă ieşită din mâinile lui Dumnezeu, alcătuită ingenios, din trup şi suflet, îl întâlnim în fiecare zi pe cărările vieţii, pe unde ne purtăm paşii.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Pagina 62 din 106