Mă gândeam la câine, că atunci când îl doare capul, îl vedeam cum, cu oarecare tristețe se hrănea cu fire de iarbă. Nu știu de unde au scos povestea asta oamenii, dar se pare că este adevărat.
Cioran se plângea adesea că nu l-a întâlnit niciodată pe Dumnezeu, în inima sa. Și ca să facă în ciudă contemporanilor săi, stăruia să spună, că dacă l-ar fi aflat pe Dumnezeu, tot n-ar putea suporta să urmeze pe cei credincioși.
Când eram prunci şi unii chiar acum, când ne apropiam de vremea Postului Mare starea noastră trupească şi sufletească intra într-o atmosferă aparte. Simţeam că întregul nostru organism se pregăteşte pentru o nouă perioadă de timp, atât pentru strunirea trupului cât şi înduhovnicirea sufletului.
A nu îngădui ca veninoasele laude să-ți otrăvească firea, este folositor să-ți astupi urechile. Adică să ni le astupăm, ca să vorbim despre noi. Marea neputință ne cuprinde atunci când dorim să fim lăudați.
În această perioadă de îngrijorare și suferințe în lume, urmând sfatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din ziua de 24 Făurar 2022, adresăm și Noi, un îndemn la rugăciune clerului și credincioșilor argeșeni și musceleni, pentru unitatea, pacea și liniștirea factorilor implicați în conflictele militare actuale.
Dacă vom căuta mai atent prin ungherele fiinţei noastre şi chiar mai des, am afla răspuns şi am înţelege definiţia infernului.
Dacă nu aveam și eu mamă, azi nu aș mai fi putut scrie câteva cuvinte despre această zidire, numită femeie, creatură extrafină, că e din coasta bărbatului dintru începuturile celebre ale creației dumnezeiești.
Când firea noastră este cuprinsă de ură, la temelie se află revolta. Această stare, de revoltă, se îndreaptă, poate fără să ne dăm seama, împotriva Creaţiei.
Din fericire, Biserica Ortodoxă Română a avut un mare noroc, adică, o adevărată binecuvântare de a fi fost păstorită de Patriarhi geniali: Miron, Nicodim, Justinian, Iustin, Teoctist, și acum de al șaselea Patriarh, în persoana Preafericitului Părinte Daniel.
Cioran, ca şi alţi hulitori din toate vremile, au hulit zidirea şi pe Ziditorul ei, Dumnezeu cel Atotputernic. Spunem noi aşa, pentru că Dumnezeu, Ceea ce Este El în Sine, doar El ştie. Pentru noi rămâne pururea: Cel ce Este, aşa cum o ştim de la El, de altfel.
Cu greu ar putea măsura cineva dintre pământeni, zbuciumul și nemângâierile, care ne cuprind în această viață.
Oricât am încerca, nu vom putea fugi de om şi problematica existenţială, care fără voia noastră apare mai stăruitoare şi irezolvabilă.
Trufia noastră, uneori, întrece orice măsură, devenind insuportabilă celor din jur și chiar nouă înșine, de această acritură mai rea ca lepra. Unii nu sesizează cota de periculozitate, fiind deja prizonierii propriei lor neputințe de caracter și comportament.
Poate, ca fiecare dintre noi, Cioran şi-a pus problema păcatului, dorind să-i afle rădăcinile.
Să fii mustrat în gândire, simțire și cuvânt, această întreită stare de cumsecădenie și cumințenie adâncă este o mare bucurie a inimii.
Pagina 64 din 106