În Vechiul Testament citim adesea, că „Dumnezeu este gelos pe oameni” mai ales atunci când oamenii se îndepărtează de Legea Lui şi alunecă spre blestemăţii. Este anevoios a înţelege această stare care trece peste graniţele obişnuite, mai ales că şi omul poate fi „gelos pe Dumnezeu”.
Dintotdeauna m-am temut și mă tem și acum! De ce mă tem? Mă tem de vreo 70 de ani, că Dumnezeu s-ar putea să se supere tare rău pe noi toți, sau pe fiecare dintre noi, pe rând.
Realismul dureros, care bântuia neodihnit pe Cioran, l-a făcut să afirme, că: „omul suferă de o primăvară a întunericului” şi „când vrei să te întorci în Dumnezeu, îngheaţă lumina dintre tine şi El.”
Cred că nimeni de pe faţa pământului n-a îndrăznit atât de mult în faţa lui Dumnezeu, ca Cioran. Voltaire a fost un mic copil. Nietzsche poate fi un bunic neputincios al lui Cioran şi am putea înşirui aici şi alte nume de răsunet din istoria omenirii, paralizată de puzderia de idei înrobitoare.
Citind despre cele șapte caracteristici ale scrisului de mână consemnăm:
Când doreşti să „califici” personalitatea unui om va trebui să „umbli” la gândirea lui, dacă nu cumva şi-a lăsat în scris „amprentele” sale inconfundabile.
Am putea spune, fără teama de a atrage uragane și stuchelnițe asupra obrazului nostru, că Mihai Eminescu a fost și va rămâne un ,,profet” laic, de zile mari!
După o noapte fără lună şi stele, învăluită în furtună şi întuneric, atunci când se arată luceafărul de ziuă, licărind gingaş, ca luminiţa-n candela de veghe, te bucuri a străluminare.
Luna ianuarie aș dori să se numească, mai pe limba noastră românească, Luna Ianuarie - Luna terestră a lui Mihai Eminescu.
Când ne naştem, ne „asumăm” existenţa deşi nu suntem conştienţi de această stare nouă, venind pe lume. Cineva spunea că toate cărţile din lume ar trebui să fie cărţi de consolare pentru a tămădui suferinţa, care zbuciumă biata fiinţă umană.
Când citești mai mult despre Eminescu și din Opera lui nesfârșită, fără să ne lăudăm cu aceasta, că se supără, unii-alții, găsești tot felul de noutăți și lucuri inedite, așa cum găsim și în cărticica: „Mihai Eminescu - cuvinte de suflet” (Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților- texte alese de Arhiepiscopul Pimen, Suceava, 2006).
Aş crede că Cioran, spre exemplu, la o expoziţie de pictură, nu s-ar uita cu ochi buni la tablourile în culori prea luminoase și cu uşoare umbre. Sunt sigur că i-ar plăcea picturile întunecate cu uşoare lumini pentru a nu se crede că este o pânză pe întuneric.
Dacă vrei să salvezi un om şi opera lui, trebuie să ai o mare răbdare şi o înţelegere supra de măsură. Cântarul omenesc, prea omenesc, pe care noi îl folosim cel mai mult pentru alţii, iar pentru noi foarte puţin şi chiar deloc, ne arată a fi nedrepţi, neputincioşi şi cu judecată parţială.
Înainte de a spune cum anume Îl putem vedea pe Dumnezeu, este necesar să ne amintim ce spune Sfântul Varsanufie: că atunci „când te vezi pe tine pornit de a vorbi despre Dumnezeu, află că tăcerea este mai minunată şi mai slăvită decât convorbirea“ (Filocalia, XI, p. 59).
Pagina 66 din 106