Am avut un coleg la Sibiu, cam arțăgos peste măsură, uneori. Am auzit că acum ar fi și mai otrăvit întru ale sale beteșuguri, chinuind pe cei din jur. Dacă ar fi numai el, ar fi salvată lumea.
Dintru începuturi, fiii acestui pământ au încercat în decursul timpului, încearcă mereu și nu se vor odihni nici în timpurile ce vin, să se ostenească spre drumul care duce la desăvârșire.
Dacă s-ar pune într-un cântar, nu ştiu ce-ar alege îngerii din scrisul lui Cioran. Nu ştiu ce aleg oamenii din ”opera” lui scrisă şi chinuită la răspântii de drumuri.
Spuneau filosofii mai vechi de zile, că omul ar fi măsura tuturor lucrurilor. Fiecare dintre noi, dacă zăbovim asupră-ne, fără cruţare, vom vedea ce măsură avem în gândire, simţire, lucrare, credinţă, speranţă şi iubire.
A citi doar o carte de Cioran sau anumite fragmente se cheamă un fel de „modă” a timpului. Şi nu-i vorba doar de el. O deplină stare de cărturărie, solidă, cuprinzătoare şi sănătoasă, care te îndeamnă la efort susţinut şi pe lungă durată este absolut necesară.
Anul acesta se împlinesc 172 de ani de când Domnul Dumnezeu a gândit și a binecuvântat, mai ales, ca să se întrupeze și să se nască genialul scriitor și poet Mihai Eminescu.
Când ne apucă anumite crize la etajul raţiunii, începem să ne gândim la lucruri mai mult sau mai puţin trăsnite. Devenim, uneori, atât de imposibili încât ne împinge orgoliul nebunesc să credem că suntem în stare să facem anumite „concesii” lui Dumnezeu.
Dintru începuturi – care ar fi ele? – omul este fiinţa care pune întrebări Ziditorului, Care a gândit şi a întins frumuseţile lumii dincolo de priceperea noastră, rămânând totul doar în gândirea lui Dumnezeu.
Pe spinarea acestui Pământ găseşti tot felul de surprize. Cum să califici pe cei care se cred, spre exemplu, demiurgi? Dar pe cei care vorbesc şi se uită „de sus” la Dumnezeu, cum spune cu mâhnire chiar şi Cioran?
Nu este o mare ispravă să-ti ”viermuiască” gândurile mereu, fără să-ţi pui ordine în cele ale minţii şi simţirii. A susține absurdul cu obstinație este o stare dureroasă pentru sine şi cei din jur. Dar când mai faci şi „literatură” filosofică pe tema aceasta?
Prin spațiul argeșean și vâlcean se găsesc biserici a căror catapetesmă este din zid. Icoanele Împărătești ale lui Iisus și ale Maicii Domnului sunt așezate exact la înălțimea staturii omului. Această stare de lucru m-a surprins de la început. Acum m-am obișnuit: parcă vorbești și ești cu Dumnezeu egal!
Lecturile lui Cioran au fost multe şi diverse. Trebuie să fii un împătimit al cititului ca să-ţi poţi aduna o avere întru ale culturii. Nu poţi să ajungi la o plinătate oarecare cărturărească dacă nu citești continuu și selectiv.
Deseori, din păcate, ne credem „buricul” târgului. Dacă ne gândim bine, şi asta este o nerozie incalificabilă.
A fi mereu, sau chiar din când în când, contradictoriu cu sine, mai ales, sau şi cu cei deopotrivă cu noi, este, de bună seamă, o stare care consumă fără odihnă puterile noastre sufleteşti, dar şi trupeşti. Ispita te sileşte să accepţi un joc de-ascunselea.
Dacă opera lui Cioran se citeşte şi printre rânduri mai poţi înţelege, desigur, că a făcut amare experienţe. Alexis Carrel ne-a dovedit prin cartea sa: Omul – fiinţă necunoscută, marea taină ce cuprinde superba zidire, pe care noi o definim ca o capodoperă ieşită din gândirea şi mâna lui Dumnezeu.
Pagina 67 din 106