Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Asezamantul Sfinții Imparati Constantin si Elena si Sfantul Ierarh Nectarie din Pitesti, a desfășurat o acțiune misionară la Secția Nefrologie - statia de dializa si Oncologie Pediatrica, din cadrul spitalului bucureștean Marie Curie.
Milostenia desăvârșită este aceea pe care ne-a arătat-o Hristos, care a răbdat moartea pentru noi, punându-ne tuturor o pildă și un chip ca și noi să murim pentru alții, nu numai pentru prieteni ci și pentru dușmani când vremea o cere. De la frica de Dumnezeu trece omul la bună cinstire și milostenie.
Milostenia este calea sigură care duce la Dumnezeu, El Însuși recomandându-ne să fim milostivi: ”Fiți deci milostivi, precum și Tatăl vostru Cel ceresc, milostiv este”. Mântuitorul amintește virtutea milstoniei în legătură cu desăvârșirea: ”De voiești să fi desăvârșit, mergi, vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer.”
Averile nu se pierd când din ele se face milostenie săracilor, ci se transferă de pe pământ la cer, în înţelesul că milostenia sinceră şi smerită transformă averile materiale în lumina neapusă a faptelor bune, singura pe care omul o ia cu el în suflet când se mută la cer, după moarte, adică după despărţirea lui de lumea materială.
Marele Arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: ”Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate.
Mai mult decât oricând, într-o lume tot mai zbuciumată și în vremuri tot mai frământate, în care fragila ființă umană își află tot mai greu liniștea și pacea lăuntrică, în vremuri în care se răcește tot mai mult dragostea dintre oameni și comuniunea, faptele milei trupești se cer prelungite în fapte de înaltă noblețe și generozitate sufletească la adresa semenilor noștri.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Dumnezeu ar fi putut și fără milostenie să-i hrănească pe săraci, dar a legiuit să fie hrăniți de noi ca să ne lege prin iubire și să avem multă dispoziție fierbinte între noi, zicând: ”Nici înălțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu”.
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile cu care se încununează adevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şi fântână nesecată a veşnicelor bunătăţi.
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit»” (II Cor. 8, 14-15).
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
Cât de bine şi cât e de frumos să ai milă în sufletul tău. Numai atunci vom putea înţelege cu adevărat necazul şi suferinţa celui de lângă noi. Numai atunci, vom putea spune că ne-am adunat „comoară în ceruri” pe care „nici molia nu o strică, nici furii nu o sapă şi nu o fură”.
Atributul bunătății divine presupune ca omul să și-l însușească și să-l manifeste în relațiile cu aproapele său. Omenia, precum și bunătatea arătate săracilor, văduvelor, străinilor, orfanilor și, în general, tuturor celor aflați în dificultate trebuiau să fie practicate din porunca Domnului.