Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești.
Dăruind celui ce zace pe pământ, îi dăm Celui ce stă în Cer, iar căutând binele altora, sfârșim prin a găsi binele nostru. Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne ostenim în a avea sufletul cât mai frumos prin milostenia pe care trebuie să o facem față de cei nevoiași.
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului.
Milostenia este calea sigură care duce la Dumnezeu, El Însuși recomandându-ne să fim milostivi: ”Fiți deci milostivi, precum și Tatăl vostru Cel ceresc, milostiv este”. Mântuitorul amintește virtutea milstoniei în legătură cu desăvârșirea: ”De voiești să fi desăvârșit, mergi, vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer.”
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
În ziua de 20 ianuarie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Maica Precista, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe II, Sfântul Stelian, Râjlețu Govora, Ciorâca, Miercani, Cocu Deal, Cocu Vale, Richițele, Bărbătești, Cotmeana, Dealul Mare, Sămara, Dealul Viior, Dealul Bisericii Râjlețu, Râjlețu Vieroși, Linia Mare și Pielcani, au oferit daruri unor familii cu situații materiale modeste.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, Consiliul Județean Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Primăria Câmpulung Muscel, a organizat astăzi campanie de donare de sânge.
Marele Arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: ”Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
În ziua de 27 ianuarie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Sfântul Calinic, Valea Mare, Enculești, Florica, Lescioarele, Izvorani, Târgul Dealului, Golești și Ștefănești, au dăruit alimente pentru cei cu venituri modeste.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer. Când mulțumirile celui nevoiaș udate de faptele bune, ploaia Duhului Sfânt va înverzi lucrarea de ascultare, viața în Dumnezeu.
În ziua de 24 ianuarie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Căpățâneni, Oiești Ungureni, Oiești Pământeni, Berindești, Corbeni, Mustățești, Aref, Cerbureni, Bucșenești și Poenari Corbeni, au dăruit alimente pentru cei cu venituri modeste.