Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin.
Milostenia trebuie să o facem cu blândețe, cu inimă deschisă, pentru că Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună, știut fiind faptul că fără milostenie nu ne putem mântui.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că inima milostivă este inima care arde de iubire pentru întreaga lume. Această ardere duhovnicească este focul pe care Mântuitorul Hristos a venit să-l aprindă în sufletele noastre şi pe care doreşte să-l păstrăm şi să-l facem să crească prin faptele bune, mai ales prin ajutorarea celor aflaţi în nevoie.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
Milostenia este o lucrare a vieții trăite nu doar pentru sine, ci trăită împreună cu alții și pentru alții. În Fericirile pe care Mântuitorul ni le-a lăsat în cuvântarea Sa de pe munte ne spune: ”Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Prin milostenie, ne pregătim să primim mila lui Dumnezeu.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
Milostenia se răsplăteste în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci si să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare putere. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, si apoi, cu sinceritate, dragoste si discernământ, să-i ajutăm pe ei.
Milostenia este un leac împotriva tristeții pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani și avuție. Aceasta ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relația noastră cu aproapele. Practicată cu smerenie, milostenia ne conduce la prețuirea semenilor.
Să nu facem milostenie privind doar la cel care primește milostenia, ci gândindu-ne la Cel care Își însușește lucrurile pe care le dăm săracului, și Care făgăduiește să le întoarcă pe toate cele pe care le dăruim. Și, astfel, îndreptându-ne gândul către Dumnezeu, să oferim cu toată râvna!
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer. Când mulțumirile celui nevoiaș udate de faptele bune, ploaia Duhului Sfânt va înverzi lucrarea de ascultare, viața în Dumnezeu.
În ziua de 29 noiembrie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Beleți, Priboienii de Jos, Priboienii de Sus și Țigănești, au dăruit alimente celor aflați în diferite încercări și necazuri.
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile cu care se încununează adevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şi fântână nesecată a veşnicelor bunătăţi.
Atunci când facem rugăciune la Dumnezeu, aceasta să fie însoțită de milostenie și vom dobândi răspuns bun la cererea noastră. Nu prin ridicarea mâinilor suntem auziți. Să ne întindem mâinile nu spre cer, ci spre mâinile săracilor.
Milostenia definește facerea de bine izvorâtă din faptele milei creștine, ca expresie a dragostei, evlaviei și compasiunii pentru aproapele noastru aflat în nevoie. Aceasta este un răspuns la mila și milostivirea lui Dumnezeu față de om, devenind o adevărată datorie pentru cei care formează Biserica lui Hristos.