Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca. Unii semeni sunt părăsiți, uitați, fără rude care să-i îngrijească, fără prieteni care să-i mângâie. În situații de felul acesta, noi, creștinii, suntem datori să le răspundem cu un sentiment de milă și cu fapte de ajutorare.
În ziua de 16.06. 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Vrănești, Văleni Podgoria, Călinești Vale, Râncăciov și Gorganu de Sus, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer. Când mulțumirile celui nevoiaș udate de faptele bune, ploaia Duhului Sfânt va înverzi lucrarea de ascultare, viața în Dumnezeu.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
În județul Argeș a fost marcată astăzi Ziua Mondială a Donatorului de Sange. În acest sens la Centrul de Transfuzii Sanguine Pitești a fost organizată o amplă acțiune de donare de sânge la care au participat reprezentanți ai primăriilor din orașele Pitești și Mioveni, precum și preoți de la diferite parohii argeșene împreună cu credincioșii.
Rugăciunea și postul formează cele două aripi cu care creștinul poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia ne duc până în fața Preasfintei Treimi și formează cea mai sigură scară de mântuire pentru creștini.
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
Ca sa culegi, trebuie intai sa semeni, ca sa primesti trebuie intai sa daruiesti. Nu-L poti chema pe Dumnezeu daca tu nu ai raspuns chemarii aproapelui tau, nu poti cere milostenie Lui Dumnezeu, daca tu ai trecut nepasator pe langa mana intinsa de cel sarman.
În ziua de 10.06. 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 4 pastoral: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfinții Doctori Chir și Ioan, Prundu I, Prundu II, Prundu III, Bradu, Rotulești, Geamana, Cerbu, Mareș, Grădiștea, Albota de Jos, Albota de Sus, Băsăngești, Hințești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
În ziua de 19.06.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Bălilești, Bârsești Vlădești, Bârsești de Sus, Burluși, Ciofrângeni, Duculești, Lacurile și Poenari au oferit alimente credincioșilor.