Înainte de a face câteva referiri la marea ipostază de a fi oameni de bună treabă, pentru că se obișnuiește de a ne afla în treabă, după cum mai auzim exprimându-se unii și alții, să facem câteva referiri la minunea de a fi liber, ipostază care ne duce pe drumul de a fi oameni de bună treaba,  și repetăm, de bună treabă!

Marea noastră bucurie, care trebuie să fie starea permanentă, este, că noi oamenii am fost gândiți de Dumnezeu și întrupați după Atotștiința Sa. Deci, Dumnezeu, în libertatea Sa dumnezeiască, ne-a croit și nouă drumul pe care să mergem în libertatea care se desprinde din marea și binecuvântata voie liberă a lui Dumnezeu.

Atunci, când Sfânta Treime, în Sfatul Său, a creat pe protopărinții noștri, le-a dat libertatea de manifestare în ascultarea de poruncile pe care le-a pus ca hotar, ei fiind primele creaturi care se bucurau de marele dar al unei noi lucrări, pe care din păcate, nu au înțeles-o atunci, după cum nici noi nu stăruim să înțelegem această stare până astăzi!

Care este prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem mereu?

Cum ne aflăm în starea de libertate?

Libertate în gândire și în aceeași măsură, libertatea de a întrupa gândirea în acte de zidirea caracterului nostru devenind oameni de bună treabă.

Doar făcând aceasta, suntem pe drumul pe jumătate străbătut. Cum se realizează, cum prinde contur gândirea și acțiunea noastră de a face să crească omenia noastră, ca frumusețea cea dintâi? Frumusețe paradisiacă spre care tindem mereu!

În scurta mea viață de până acum, când scriu despre aceste stări, am întâlnit, ca și dumneavoastră care citiți aceste rânduri, tot felul de oameni. M-am îngrijorat întotdeauna de oameni, de felul lor de a fi și mai ales de ceea ce îți pot pune la cale, așa ca din senin!

Îndemnul și porunca Domnului nostru Iisus Hristos este de a fugi de oameni, de a ne feri din calea lor, de a nu căuta compania lor cu orice preț. Să nu ne facem griji, oricum, ei tot vor da peste noi, sau noi peste ei, cum ne-o fi vrerea, voia și mai ales împrejurarea. Iată textele mesianice: ”Îndepărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea”[1], și ”Feriți-vă de oameni!”[2]. Îndemnurile lui Iisus Hristos au accente imperative, nu ne recomandă doar, ci ne poruncește ca un adevărat Prieten! Că nu ne vrea căderea în capcane. Tot cu ton imperativ, Apostolul Pavel ne strigă peste veacuri și milenii:”Nu vă lăsați înșelați!” (tovărășiile rele strică relațiile bune)[3]; cu referire la un vers al poetului Menandru (342 – 291 î.Hr.) care a coborât în zicala populară: Merele putrede strică pe cele bune, sau obiceiurile bune sunt stricate de obiceiurile rele!A fi om de bună treabă, înseamnă a fi om complet și integru, om nou după chipul și asemănarea lui Dumnezeu!Făptură dumnezeiască de care nu te temi niciodată!

Așadar, om de bună treabă este acel om care are bunătate îngerească, cinstit până la Torțele Cerului, cumsecade, de omenie înaltă, ortodoxă și românească, de ispravă în cele bune, care lucrează cu rost bun, cu plan bine gândit, u rânduială, dar mai ale cu păstrarea căi de mijloc – media sacra – adică, măsură în toate cele.

Să fim oameni de bună treabă și să nu ne amestecăm în treburile altor oameni, chiar atunci gând suntem rugați, fără o prealabilă precauție duhovnicească! Că nu știi ce iese până la urmă!

Iar ca un sfat: să ajutăm pe oameni, dar să fugim de ei! cât ne țin picioarele! Să nu așteptăm, sau să le trecem pragul casei, ca să ne recunoască binefacerea.

Atunci vom fi și noi oameni de bună treabă!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

[1]Matei 7, 23

[2] Ibidem 10, 17

[3] I Tesaloniceni 15, 33