news        mail   location

 
 

Cine nu știe, oare, ce înseamnă Viața, pe care ne-a încredințat-o Domnul Dumnezeu, fiecăruia dintre noi, ca un dar de cel mai mare preț, pentru o perioadă de timp?

 

Ca să înțelegem mai bine, această minune, care se numește Viață, reamintim că există: Viață lăuntrică; Viață pământească; Viață supranaturală; Viață naturală; Viață exterioară; Viață interioară sau lăuntrică!

Viața supranaturală, începând de la suflarea de Viață asupra lui Adam cel Bătrân și până la ultima zidire omenească, se păstrează intactă, dacă înțelegem misterul Creației. Se cuvine să  reamintim lumii, că viața supranaturală nu se poate realiza niciodată fără a apela la Iisus Hristos, Căruia Îi cerem stăruitor, ca să-și facă din inima noastră, din sufletul nostru, locaș sau locuința Sa unde să locuiască din iubire și nestingherit de păcatele noastre de care ne-am lepădat pentru totdeauna.

Nu putem să realizăm viața înaltă, supranaturală, dacă nu am realizat statornicia Harului Duhului Sfânt, care, dacă suntem robi păcatului, ne părăsește și din păcate, rămânem orfani de Duhul Sfânt. Și asta numai din vina noastră, când ne-a părăsit voința de a lupta pe baricade și a spune ferm, oricărei tentații, un NU hotărât slăbiciunilor, care ne năvălesc fără voia noastră, de obicei. Însă e și mai primejdios, când noi, fără a avea grijă, ne lăsăm în voia ispitirilor năvalnice.

Dar cea mai gravă stare a vieții noastre este atunci, când ne îndulcim cu gândurile și poate imaginațiile, care ne asaltează, stăruind asupra ființei noastre, slăbită de trezvia dumnezeiască, stare care se cultivă prin rugăciune și se menține prin folosirea repetată a Rugăciunii lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine păcătosul. Și aceasta să fie ca respirația.

Viața noastră începe prin Botez, harul Duhului Sfânt devine o permanență, desăvârșită prin Sfântul Mir, redobândită prin Pocăință, hrănită și îmbogățită prin Sfânta Împărtășanie!

Iată viața lăuntrică! Ea ne înalță către viața supranaturală, viața izbăvitoare de nesiguranța  zilei.

Ajută-ne, Doamne Iisuse, să fim statornici în virtute și sfințenie!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar