news        mail   location

 
 

Cel mai important lucru pentru cumpănita viață religioasă și socială, este atunci când preoții de mir, călugării și călugărițele, profesorii de Teologie și profesorii de Religie, dimpreună cu toți creștinii și creștinele misionare, dedicați vieții active, în chip armonios, duc o viață lăuntrică dinamică!

 

Dacă mai la începuturile vieții noastre, osebită de cealaltă lume, eram în pridvorul unei vieți obișnuite, încet-încet, dar pe drumul cel sigur, trăind din Viața Mântuitorului Hristos, ne împărtășim din însăși puterea Sa dumnezeiască, pentru a întoarce pe cei necredincioși și pe păcătoșii de toate felurile.

După cum s-a procedat în viața celor mai multe popoare, este necesar ca și noi să ne pregătim și să ne silim de a ridica starea morală a poporului nostru, fiind atenți la viața religioasă temeinică.

S-a muncit mult și s-a ținut la formarea voințelor și a caracterelor, fără a se întipări în sufletul creștinilor Chipul lui Iisus Hristos. Dacă nu am reușit aceasta, se spune de către unii, că avem o viață mediocră. Se știe de multă vreme, că unui preot sfânt, îi corespund credincioși evlavioși; preotului harnic, îi corespund creștini și mai harnici, iar preotului bunișor (căldicel!), îi corespund creștinii bunișori.

Se spune că: „Atunci când în fruntea unei parohii se află un preot bun, se vede în curând, că evlavia înflorește, Sfintele Taine sunt des primite, iar rugăciunea și meditația prețuită. Cum e preotul așa este și parohia”, după cuvântul Eclesiastului: „Cum este mai marele Cetății, așa sunt și cei ce locuiesc într-însa” (10, 2).

Să luăm aminte!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar