news        mail   location

 
 

Începem astăzi, cu ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu, un Nou An calendaristic, punând început bun vieții noastre de zi cu zi.

 

Cu puține zile în urmă, am prăznuit cu veselie duhovnicească și prin colinde tradiționale românești, Nașterea Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, venit, pentru ca noi să avem viață, adică, să mai adăugăm un an la timpul mântuirii noastre, încă un an în care să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite în anul ce tocmai s-a încheiat.

Nașterea lui Hristos în lume, ne oferă certitudinea și nădejdea, că nu suntem singuri, ci Fiul lui Dumnezeu, Care a luat fire omenească este mereu cu noi, până la sfârșitul veacurilor.

Anul Nou ne oferă prilejul de a ne reînnoi viața, de a face din timpul încă oferit de Creator, timp al sfințirii vieții și al săvârșirii faptelor iubirii milostive. Anul Nou este așadar, prilej de bucurie pentru tot poporul, dar mai ales este timp al bilanțului și al analizei vieții duhovnicești și al realizărilor, moment de stabilire a priorităților pentru anul care bate la ușă.

Să aplicăm la acest început al lucrurilor, un program nou de viețuire trupească și duhovnicească, conducându-ne după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare; dacă vă mâniați să nu păcătuiți, peste mânia voastră să nu apună soarele, nici să-i dați diavolului prilej; cine a furat să nu mai fure, ci mai degrabă să se ostenească să muncească cinstit cu mâinile sale, ca să aibă să dea celui care are nevoie; nici un cuvânt rău să nu iasă din gura voastră, ci numai ceea ce este bun, spre zidirea cea de trebuință, pentru ca El să dea har celor ce-L aud; să nu întristați Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării; să piară de la voi toată amărăciunea, întărâtarea, mânia, strigarea, blasfemia, împreună cu toată răutatea; fiți buni, milostivi, iertându-vă unul altuia așa cum și Dumnezeu V-a iertat vouă întru Hristos.” (Efeseni 4, 25-30)

Cu acest program de înnoire scripturistic, pentru fiecare zi, să nu uităm să adăugăm și puterea binefăcătoare și tămăduitoare a plantelor noastre tradiționale, pentru sănătatea trupească și sufletească.

Să rugăm pe Milostivul Dumnezeu, Dăruitorul harului sfințitor al faptelor bune, să ne bincuvânteze pe noi toți, cler și popor românesc de pretutindeni, de aproape sau de departe, cu darurile Sale de pace, bucurie sfântă, sănătate întreagă, vreme bună, ploi la vreme, oprirea furtunilor și a epidemiilor, războaielor între noi și între neamuri, roade îmbelșugate în casa și în Țara noastră, România.

Tuturor românilor, popor binecuvântat al lui Dumnezeu, astăzi la Praznicul Tăierii Împrejur a Mântuitorului și la sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Vă dorim din inimă, un stil nou de viață pentru suflet și un regim alimentar grijuliu pentru trup, pace și bucurie de la Împăratul Veacurilor, întru mulți ani, buni, sănătoși și roditori!

Cu doriri de bine și de ani mulți de la Părintele Luminii, Vă întâmpină,

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar