news        mail   location

 
 

Când s-a abătut o asemenea nenorocire asupra noastră „trebuie să acționăm cât de repede posibil”, cum recomandă medicul savant Alexandru Ciurea.

 

Unu: să punem diagnosticul, care se poate stabili repede și clinic.

Doi: să avem o unitate de transport corespunzătoare, cu oxigen și cu personal medical specializat pe această unitate.

Trei: să avem spitale (sunt în Capitală și în toate centrele universitare mari), care să primească aceste cazuri și să știe exact ce este de făcut. Nu trebuie să pierdem vremea cu vorbă, cu sfaturi, cu discuții, totul se desfășoară contratimp, într-o fereastră de 3-4 ore!

Deci, acționat imediat, de la punerea diagnosticului, care trebuie făcut rapid, de către medicul de pe ambulanța specializată, până la introducerea în „fereastra terapeutică”, adică într-un timp limitat, într-un serviciu de terapie intensivă, specializat pe neuroradiologie, cu dedicare pentru tromboză.

Tromboliza este metoda prin care, pe bază de substanțe trombolitice, se deschid vasele închise. Or, prin deschiderea acestora își reiau activitatea. Din nefericire, fereastra terapeutică este foarte limitată, 3 ore, maximum 4, trebuie acționat numaidecât...În cazul în care nu s-a făcut în primele ore, accidentul vascular se stabilizează și persoana respectivă, care poate să fie în plină activitate, ajunge un infirm pe partea dreaptă, fără mișcare și cu tulburări de vorbire.

Savantul neurochirurg Alexandru Ciurea, ne arată că: „Este o nenorocire, atât pentru pacient, cât și pentru familie, pentru colegi, pentru profesie, pentru toată lumea. Putem, în ziua de azi, prin diagnosticile pe care le avem, prin rapiditatea intervenției, prin metode și prin facilitățile de imagistică, să punem diagnosticul corect, să-l rezolvăm corect și să-l reintegrăm în societate...Ce importă aici este doar elementul de educație medicală – de la asistentul medical până la profesorul universitar, indiferent de specialitate, să cunoaștem și să dăm primele indicații corecte într-o asemenea afecțiune gravă, care este accidentul vascular ischemic, foarte frecvent la persoanele active între 40-60 de ani!

Să ne păzim sănătatea și să rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne apere să nu pățim astfel de pozne nebinecuvântate!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar