Așa se poartă prin văzduh un titlu de material duhovnicesc și mai ales, mi-am zis, să facem o mică oprire, de Ziua Nașterii lui Iisus Hristos, aici pe pământ, în frumusețea lumii văzute. Este bine să medităm și să ne bucurăm, aducând mulțumiri Domnului Dumnezeu!

Ne știm pe fiecare dintre noi precum suntem: față în față, cu noi înșine; față în față cu aproapele  (familia, prietenii de toate felurile și chiar vrăjmașii, mai potoliți!); dar mai ales cum arătăm, față în față cu Dumnezeu, deși, în toate cele văzute stă scrisă o mărturie despre Cel ce este nevăzut: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.” (Romani I, 20-23) 

Tocmai, pentru asta ne străduim: să vedem pe Cel Nevăzut! Cum arată? Nu doar trăitorii întru adevăruri înalte și-au pus această întrebare esențială, ci și alte categorii sociale, precum și filosofii timpurilor, mai de demult și mai din aproape. Așa suntem întrebați și noi, pe masă nepusă.

Așa i s-a întâmplat și Sfântului Antonie, care nu știa nici să citească, nici să scrie, să fie întrebat, de un filosof, dintre cei mulți, peregrini prin lume.

Iată întrebarea:

-„În ce carte ai aflat mărturiile privitoare la înaltele adevăruri, predicate de tine?” (Despre Dumnezeu)

Sfântul Antonie, fără să răspundă un cuvânt, cu o mână, a arătat Cerul, iar cu cealaltă, Pământul!

Vederea nenumăratelor minuni, ce se observă în Cer și pe Pământ, este o Carte absolută pe care o poate citi fiecare, care propovăduiește zi și noapte, măreția lui Dumnezeu, oamenilor, celor mai mărginiți ca înțelegere.

Spre exemplu: dacă examinăm spicele de grâu, vedem suplețea construcției, bobul acoperit cu o cojiță (pleavă) care le învelește mustățile lungi care le apără, ele au scopul să le păzească de influența nimicitoare a soarelui; vedeți aceste mici frunze verzi, care sunt răspândite în jurul cartofului: ele au scopul de a păstra umezeala necesară pentru desăvârșita lui îngroșare!

Cine păzește astfel spicele? Cine acoperă sămânța, ca să rodească? Cine a construit genele? Dar pleoapele ca să ne protejeze de strălucirea soarelui?

Oare, nu Domnul Dumnezeu, ființa rațională? Oare, în prezența evidenței creaturii lui Dumnezeu, nu vedem pe Atoatecreatorul Dumnezeu?

Subliniem, la nesfârșit: „Orice făptură exprimă printr-însa gândul lui Dumnezeu, iar gândul lui Dumnezeu este desăvârșit, deplin, – ca urmare și fiecare din făpturi, după chipul și genul ei, cuprinde în sine întreaga desăvârșire și toată plinătatea.

Avem ochi pentru vedere și cultură pentru cunoaștere, deci dovezi vizibile în natura care ne înconjoară, iar pe vremuri, cu mii de ani înainte, David Proorocul scrie, inspirat de Duhul Sfânt: „Zis-a cel nebun în inima sa, nu este Dumnezeu!" (Psalmul 13, 1), iar așa zișii-atei „la modă” continuă să spună asta și în veacul al XXI-lea.

Ca să se adăpostească, în umbră, neagă pe Domnul Dumnezeu și paternitatea lui de Creator, considerând creatura – drept Dumnezeu!, adică lansându-se într-o idolatrie ușor și lesne de înțeles. Adică o negare și o confuzie pe bucăți, precum le este și pregătirea culturală și religioasă!

Extremele m-au îngrijorat. Acestea presupun ignoranță și lipsă de pregătire temeinică în științele exacte.

Este ușor să negi realitățile, dar nu poți fugi de ele. Nașterea lui Iisus este o realitate, o prezență, un adevăr!

El ne arată: cine suntem, cum arătăm și cum trebuie să devenim!

Calinic Argeșeanul