Pe vremurile vechi, biblice, cei care doreau să postească, de bună voie, nesiliți de nimeni, făceau acest lucru doar din drag pentru Dumnezeu și respect față de sine și de cei din jur. Dar cei care posteau din împlinirea unei porunci sau datini, se pregăteau din vreme și, ca actorii, își smoleau fețele, adică le dădeau cu smoală.
Iisus Domnul a poruncit să se renunțe la astfel de obiceiuri: „Ungeți capul tău și spală fața ta”, adică în post gătește-te, spală-te, dă cu uleiuri aromate pe capul tău și mai mult ca până atunci, spală-ți fața ta”, adică, hotărârea de a posti te duce cu pași hotărâți spre Nufărul, să te speli peste tot pe dinafară, de rapănul învechit și rău mirositor. Doar după ce te-ai spălat bine, se dă cu mirodenii peste tot! Și nu se dă cu miresme peste transpirație sau rapăn de multe zile, pentru că oricât de mult parfumat ar fi, tot rămâne miros de cocină.
Se află oameni care se spală seara și dimineața, cu apă de la duș, vara cu apă rece sau călduță, iar iarna fierbinte, suportabilă.
Când ne spălăm simțim o ușurare trupească și parcă sufletul pornește pe calea cea bună.
Bine că Dumnezeu ne mai dă apă. România poate fi spălată și să miroasă a parfum!
Calinic Argeșeanul
