news        mail   location

 
 

Grija cea mai mare pentru noi oamenii este de a avea viața noastră pe primul plan, adică să ne îngrijim pentru apărarea ei, ca pe lumina ochilor. Profetul David, în rugăciunile sale stăruitoare către Domnul Dumnezeu, spunea: „Păzește-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă” (Psalmul 16, 8).

 

Aceasta era credința lui și trebuie să fie și a noastră, adică să avem nădejdea optimistă că nu vom fi părăsiți de către Domnul Dumnezeu, Căruia ne adresăm cu credință nestrămutată: „Dumnezeul meu, ajutorul meu și voi nădăjdui spre Dânsul, Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu, lăudând voi chema pe Domnul și de vrăjmașii mei mă voi izbăvi...și când mă necăjeau am chemat pe Domnul și către Dumnezeul meu am strigat: Auzit-a din locașul Lui cel Sfânt glasul meu și strigarea mea, înaintea Lui, va intra în urechile Lui” (Psalmul 17, 3-8).

Cu năvală vine întrebarea: „Aș putea oare face mai mult, mai ales când este vorba de mântuirea altora? Lucrarea mea nu înlocuiește oare toate celelalte, și încă cu mai mult folos, prin deprinderea unei mari jertfiri de sine? Doar munca însăși nu este rugăciune? Nu am citit oare ce spune Sfântul Grigore, că râvna pentru mântuirea sufletelor este jertfa cea mai mare și folositoare care se poate aduce Domnului Dumnezeu?” Și a aduce lui Dumnezeu o jertfă spirituală, înseamnă a-I oferi lui Dumnezeu ceva ce-L preamărește, adică, mântuirea unui suflet.

Așadar, fiecare dintre noi, însă, trebuie să-și ofere mai întâi sufletul propriu, după mărturiile Scripturii: „De vrei să fii plăcut lui Dumnezeu, să ai milă de sufletul tău”. Numai după ce ne-am făcut ordine în propria casă a sufletului, vom putea oferi și altora aceeași fericire. Cu cât omul își unește mai strâns cu Domnul Dumnezeu, întâi sufletul său, apoi sufletul altuia, cu atât mai spornică va fi jertfa sa.

Această unire necesară cu Dumnezeu, care nu se poate menține decât hrănită cu rugăciune, izvorâtă din inimă și care întărește viața lăuntrică, făcând și pe alții să trăiască o astfel de viață, este o lucrare iubită de Domnul Dumnezeu. De aceea, Sfântul Pavel ne îndeamnă să ne „rugăm neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17), după ce, mai înainte, ne poruncește să ne bucurăm: „Bucurați-vă!”, fiind un imperativ ca în fiecare zi să ne bucurăm și să ne rugăm și mai ales de a „mulțumi Domnului Dumnezeu” pentru toate: „Dați mulțumiri pentru toate, că aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Iisus Hristos pentru voi! Duhul să nu-l stingeți” (I Tesaloniceni 5, 18).

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar