news        mail   location

 
 

Cuvântul „Agheu” sau „Haggai” (din evreieşte) se traduce prin „sărbătoare”, semn că ar fi fost născut într-o zi importantă, de sărbătoare, aşa cum ne-am născut fiecare dintre noi. Orice naştere este o minune în lume şi deci, cea mai mare sărbătoare.

Agheu, profetul, s-a născut în captivitatea babilonică. După o vreme, în anul 538 î. H., regele Cirus dă un decret prin care slobozeşte pe evrei să se întoarcă acasă, la moşii şi strămoşii lor. O parte dintre evreii înrobiţi, după ce şi-au făcut un rost şi s-au acomodat, fiind la a doua sau a treia generaţie, n-au mai dorit să plece în patria lor de baştină.

Cu toate acestea, un număr de aproximativ 50.000 de evrei s-au hotărât să se întoarcă acasă, avându-l pe Zorobabel, ca şi conducător politic, şi Iosua, marele preot. Se crede că printre exilaţii dornici de a veni acasă s-a aflat şi Agheu.

Aşadar, în anul 537 î. H., se porneşte spre Ierusalim cu un entuziasm de nedescris. Agheu va încuraja poporul care a început rezidirea templului făcut de Solomon, dar dărâmat de Nabucodonosor.

Iată textul: „Eu sunt cu voi!, zice Domnul. În Domnul a trezit duhul Zorobabel, fiul lui Salatiel din neamul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul celor din rămăşiţa poporului; şi au intrat şi lucrau în casa Domnului Atotţiitorul.”1

După cinci ani de eforturi mari, templul se rezideşte. Bucuria poporului este fără margini, deşi nici pe departe nu avea strălucirea celui zidit de Solomon.

Cu toate acestea, Dumnezeu, prin glasul profetului Agheu, le tămăduieşte inima, zicându-le: „Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru: îmbărbătaţi-vă!… iar Eu voi umple Casa aceasta cu slavă… Că slava acestei Case va fi mare; cea de pe urmă, mai mare decât cea dintâi, şi-n locul acesta voi da pace, zice Domnul Atotţiitorul, pacea sufletului spre ocrotirea fiecăruia care zideşte, ca să ridice Casa aceasta.”2

Bogăţia slavei pământeşti era acum înlocuită de Dumnezeu cu bogăţia păcii sufletului, spre ocrotirea fiecăruia!

Calinic Argeșeanul

1 Agheu 1, 14

2 Agheu 2, 5, 7, 9

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar