news        mail   location

 
 

În cărţile lui Ezdra, trei la număr, după cum se poate lesne observa, se află descrise principalele evenimente după ieşirea din captivitatea babilonică.

Prima grijă a fost rezidirea templului din Ierusalim şi restaurarea cultului, iar apoi rezidirea cetăţii Ierusalimului şi restaurarea legii.

În anul 538 î. H., Cirus, regele Perşilor, semnează un decret prin care dă libertate evreilor duşi în captivitate de Nabucodonosor în 587, să se repatrieze. Sub comanda lui Zorobabel şi ajutat de preotul Iosua, un convoi de 50.000 de evrei se întorc la Ierusalim. Organizaţi, ei reuşesc să isprăvească rezidirea templului din Ierusalim în anul 515, sprijiniţi moral de către profeţii Agheu şi Zaharia.

După 57 de ani, printre evreii rămaşi în exil era şi preotul cărturar Ezdra, „iscusit în legea lui Moise”, care primea scrisori din partea regelui Artaxerxe, slobozindu-l să se repatrieze. În anul 458 î. H., în fruntea unui convoi mai mic, revine în Ierusalim şi face rânduială în viaţa morală, îndemnând poporul evreu la pocăinţă sinceră şi rugăciune stăruitoare. Mai târziu, în anul 445 î. H., Neemia, paharnicul regelui Artaxerxe, întors în Ierusalim, reuşeşte ca în doar în 52 de zile să reconstruiască zidurile dărâmate cândva de regele Nabucodonosor.

Cirus şi Darius al lui Histasppe, care a fost şi pe la noi, permit întoarcerea robilor evrei în patrie şi înapoiază sfintele vase răpite din Templul din Ierusalim.

În cele din urmă, Ezdra, arhiereul şi cititorul, citind legea Domnului în faţa poporului, a zis:

Sfântă Îi este Domnului ziua aceasta; nu vă întristaţi!”1

Orice rugăciune pe care o facem cu inima curată, iertând celor care ne-au greşit şi îndepărtându-ne de la orice păcat, este sfântă şi bineprimită în faţa Domnului Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul

1 III Ezdra 9, 53

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar