Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții vor judeca lumea...și chiar pe îngeri?” (I Corinteni 6, 2-3).

Pentru a te bucura să ajungi sfânt, și această ajungere nu depinde în exclusivitate doar de voința noastră, este mai întâi necesar să fii ales pentru aceasta. Și ca să ne respecte Dumnezeu voința, pentru a nu deveni roboți, un fel de mecanizare, ne-a lăsat dintotdeauna fascinanta libertate de a alege calea către Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci a ne alege pe noi înșine și a stărui la alegerea multora și poate a tuturora, căci: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu. Adică a fiecăruia dintre noi, nu doar a unora, aleși pe sprânceană, cum se mai spune în limbajul obișnuit.

Dacă cineva ar întreba: Cine sunt aleșii lui Dumnezeu, noi am răspunde degrabă cu glasul Sfântului Ioan Evanghelistul, care spune: „Aceia sunt aleșii lui Dumnezeu, care nu au în cuget vicleșug și din gura lor nu ies minciuni” (Apocalipsa 14, 4-5).

Acum ne gândim la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, mama lui fiind creștină, iar tatăl său, generalul Dimitrie, care nu primise botezul, era conducătorul păgân al Provinciei Iliria. Se presupune că atât mama Sfântului Dimitrie, cât și mama Sfântului Constantin cel Mare au fost bune prietene și chiar rude de origine de prin părțile noastre. După moartea tatălui său, i se încredințează conducerea ca prefect al Iliricului, primind și gradul de general în armata romană, poruncindu-i-se să pornească persecuții împotriva creștinilor. Această poruncă a Împăratului a dus la mărturisirea lui Dimitrie: Singurul Împărat al Cerului și al Pământului este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii; în loc de gradul de general, mărturisește că este smerit slujitor al Dumnezeului Celui Viu; în loc de prefect, recunoaște că este egal cu aceia care credeau în viața cea veșnică.

La porunca Sfântului Dimitrie, administratorul averii sale, Lupu, va împărți toată bogăția la săraci, eliberând și sclavii de pe pământurile sale. Auzind împăratul ce face Dimitrie, generalul guvernator al Tesalonicului, l-a chemat la sine și l-a sfătuit să se închine idolilor și zeilor, iar de nu va asculta, va fi ucis.

Era prin toamna anului 298, când Dimitrie i-a mărturisit împăratului că este creștin și că nu se va închina decât Viului Dumnezeu. La auzul acestor cuvinte hotărâte, l-a întemnițat și supus la grele munci, în timp ce în arenă un anume uriaș pe nume Lie, era pus să hulească numele lui Dumnezeu și să ucidă pe creștinii mărturisitori. Dar un ucenic al lui Dimitrie, pe nume Nestor, s-a dus în temniță și a cerut binecuvântare și întărire ca să lupte cu ucigătorul Lie. Primind încurajare și însemnându-l cu Sfânta Cruce, îi spune Dimitrie că va învinge precum David pe Goliat.

În arena uriașă, Lie urla din toți bojogii, dar Nestor făcându-și rugăciunea, dintr-o mișcare a frânt mâinile de piatră ale luptătorului...aruncându-l în vârful sulițelor. Cum era firesc, împăratul trebuia să elibereze și să răsplătească pe învingător. Plin de spaimă, a poruncit să fie ucis Nestor, dar și stăpânul său Dimitrie. Așa s-a săvârșit din această viață, la 26 octombrie, anul 299. Sluga sa credincioasă, Lupu, a luat toga (un fel de mantie) de purpură plină de sânge și inelul său de general, iar după ce a înmormântat trupul lui Dimitrie la Tesalonic, s-a întors în Macedonia de unde venise, stând la un prieten de-al său, din părțile Daciei, pe nume Leonțiu. După doi ani i se taie și capul lui Lupu. Leonțiu descoperă mormântul mucenicului Dimitrie și-l găsește întreg și luminat, izvorând un parfum de mir de nard, iar sfântul, în vedenie, nu i-a îngăduit să-i ridice moaștele, Leonțiu primind tămăduiri pentru slăbiciunea sa trupească. Prigonit fiind de persecutori, a luat mantia și inelul și a trecut Dunărea în părțile noastre, la Tibiscum (Caransebeș) și în cetatea daco-romană Pelendava (Craiova de azi), făcându-se multe tămăduiri la atingerea mantiei și inelului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

După ce, în 1204, cruciații latini duc moaștele Sfântului Dimitrie în Italia ajungând și la Roma, Papa Paul al VI-lea, în 1966, după 800 de ani, va aproba întoarcerea moaștelor Sfântului Dimitrie la Salonic unde este cinstit cu evlavie alături de Sfântul Grigore Palama și Sfântul Simeon Noul Teolog.

În anii din urmă, Sfântul Dimitrie a venit din nou în țara noastră, binecuvântând și bucurând creștinii plini de evlavie, unii purtându-i numele, iar alții zidind biserici și mănăstiri în numele său.

Tuturor, bucurii și tărie întru cinstirea Marelui Mucenic, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Calinic Argeșeanul