news        mail   location

 
 

Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...

 

Ce himeră este, deci, omul?

Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce subiect al tuturor contradicțiilor, ce paradox, ce minune, Judecător al tuturor lucrurilor, vierme stupid al pământului, depozitar al adevărului, cloacă de incertitudine și eroare, glorie și gunoiul Universului! Cine va descurca această încurcătură?

Aceasta ar ajunge dacă rațiunea ar fi rațională. Dar este destul de rațională pentru a arăta că nu a găsit încă nimica sigur. Ea nu a renunțat însă de a ajunge acolo; din contră, este mai pasională ca oricând în cercetarea ei și se asigură ea însăși că are forțe necesare pentru această cucerire. Trebuie deci distrusă – și după ce vom examina puterile ei prin efectele lor, să le recunoaștem în ele însele: să vedem dacă are oarecare forțe sau mijloace capabile de a prinde adevărul.

Inima are ordinea ei, spiritul o are pe a lui, care este prin principii și demonstrații. Inima are o alta. Nu demonstrează că trebuie să fii iubit, expunând ordinea cauzelor în dragoste: ar fi ridicol. Iisus Hristos, Sfântul Pavel, au ordinea carității, nu pe aceea a spiritului, căci ea voia să încălzească, nu să instruiască.

Inima are rațiunile ei, pe care rațiunea nu le cunoaște. Nu este nimic atât de conform cu rațiunea, ca această dezaprobare a rațiunii. Noi cunoaștem adevărul nu numai prin rațiune, dar și prin inimă. În acest fel cunoaștem primele principii.

Dacă ai înțeles întreaga natură a omului, trebuie, - pentru ca o religie să fie adevărată, - ca ea să fi cunoscut natura noastră. Ea trebuie să fi cunoscut măreția și josnicia, rațiunea uneia și a celeilalte. Care a cunoscut-o, fără de cea creștină?

Creștinismul ordonă omului să fie asemenea lui Dumnezeu! Un Dumnezeu umilit până la moarte pe Cruce, un Mesia triumfând asupra morții prin moarte: două naturi în Iisus Hristos – două stări ale naturii omului. Pe măsură ce ai mai multă lumină, descoperi mai multă măreție și mai multă josnicie în om – Oamenii de rând – Filosofii: pun în mirare pe oamenii de rând; - Creștinii: pun în mirare pe filosofi!” (pag. 298 din Antologia Filosofică).

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar