news        mail   location

 
 

Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.

 

În anul 1665 este secretar de legație la Cleve. Medic și educator, între anii 1667-1675 și refugiat în Olanda între anii 1683-1689.

John Locke a scris opere celebre: Încercare asupra intelectului omenesc (1689-1690); Despre conducerea intelectului și Elemente de filosofie naturală. Iar în 1693, Câteva păreri asupra educației. Se mai adaugă: Scrisoare despre toleranță (1689) și Două tratate despre ocârmuire (1690).

Filosoful John Locke a trăit pe vremea renașterii rațiunii, deci, inclus în mod tradițional în grupul filosofilor cunoscuți ca empiriști în Anglia, dimpreună cu alți doi filosofi, George Bercheley și David Hume. Ei susțin că întreaga cunoaștere umană provine prin intermediul simțurilor. Aceasta este discutabilă după părerea filosofilor raționaliști, Rene Descartes, Benedict Spinoza și Gottfried Leibniz, care susțin că dobândim cunoașterea cu ajutorul rațiunii. Oricum, acești filosofi raționaliști, cred că, în practică, cunoașterea lumii provine din experiență și investigație științifică.

Anumiți filosofi raționaliști, pe lângă cei menționați mai sus, cred că ne naștem cu anumite idei și concepte, și că acestea sunt „înnăscute”, dar, această convingere nu este confirmată întrucât nu există niciun adevăr care să fie prezent în fiecare dintre noi, la naștere, și că nu există idei universale prezente la oameni din toate culturile și din toate timpurile. Așadar, tot ce știm este dobândit prin experiență.

Știm, desigur, că dacă privim cu atenție pe un nou-născut, nu vom putea avea prea multe motive să considerăm că a adus multe idei cu el în această lume în care ni s-a dat să venim din mila Domnului Dumnezeu!

Câte ceva despre teoria ideilor înnăscute!

Filosoful Platon și alți mulți gânditori, care i-au urmat, nu au fost de acord cu acest concept, afirmând că nu se poate ca întreaga cunoaștere să fie înnăscută. Printre acestea se numără conceptul de Dumnezeu și al structurii geometrice, cum este triunghiul echilateral, și putem enunța o formulă matematică, folosindu-ne puterea Rațiunii și a Logicii. Filosoful Descartes spune că noi avem o idee privitoare la Dumnezeu care este impregnată în noi - la fel ca pecetea care se lasă pe lutul vasului -  această cunoaștere privind existența lui Dumnezeu poate fi adusă în mintea noastră printr-un proces de credință solidă în Domnul Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar