news        mail   location

 
 

La unele seminarii teologice, pe vremea aceea, se povestea cum era orânduiala „tradiţională”. Anii întâi şi doi erau obligaţi să se adreseze cu „domnule elev” celor din anii trei, patru şi cinci.

 

Noi, cei mititei, veniţi proaspăt la şcoală, auzeam şi alte „minuni”, cum că cei mai mari obligau pe cei mici să-i ducă în spinare, să le aducă de mâncare, să facă de serviciu în locul lor şi multe alte înfricoşări. Nu am prea văzut astfel de manifestări.

Se mai întâmpla ca, din când în când, cei mai mari să plesnească pe cei mici aşa, ca din întâmplare, cu câte o palmă. Ba, se mai îndrăznea şi la câte o bătaie. Eu nu am suportat să fiu bătut. Dar nici să îndrăznesc a bate pe cineva fără un anume motiv mai serios, după judecata copilărească de atunci.

Fiind în ultimul an de seminar, mai mulţi elevi din clasele mici veneau şi mă rugau să-i apăr împotriva celor mai mari care-i batjocoreau până la bătaia de-adevăratelea. Azi aşa, mâine aşa, poimâine altfel, m-am gândit să curm apucăturile celor puşi pe scandal şi bătaie.         

Zis şi făcut!

Mi-am format o echipă de colegi, bine făcuţi şi spornici la isprăvi abrupte. Ne-am făcut un plan de luptă pentru a tămădui pofta războinicilor. Ne alegeam bătăuşii, care erau deja avertizaţi să nu mai facă abuz de putere. Dacă se repeta, bătăuşul, după masă era chemat de unul dintre colegi afară din clasa unde făcea meditaţie, pentru a se prezenta la directorul Ioan Ivan, în spatele şcolii. Elevul, neştiind nimic, răspundea repede la chemarea adresată. Era un loc potrivit, ferit şi tare liniştit, cu un şanţ mare plin cu pietre şi urzici, umbrit de meri, peri şi mulţi nuci.

Când apărea, vinovatul era înhăţat ferm de câţiva colegi. Dacă striga era legat rapid cu o batistă la gură şi cu mâinile la spate. I se făcea judecata cu învinuirile dovedite de agresiune şi bătaie asupra anumitor elevi mai mici. Nevăzut, din vârful părului stufos unde amenajasem un scaun potrivit pentru hotărâri drepte, stătea „Cavalerul Dreptăţii”, că aşa eram poreclit de unii şi de alţii. La un semn se auzea sentinţa:

- Descălţaţi-l! Cu picioarele goale şi cu pantalonii suflecaţi până la genunchi, de zece ori să meargă prin şanţul „împodobit” cu urzici şi cioburi din cărămidă. Era un adevărat spectacol. La fiecare tură era pus să-şi arate tălpile. Fluierele picioarelor erau brodate cu broboane roşii de la urzici. Pedepsitul făcea gesturi disperate. După câteva ture era dezlegat şi auzea, ca avertisment, glasul nevăzutului din păr:

- Dacă mai baţi pe cineva îţi va fi şi mai rău! Eliberat, dispărea, fugind de-i scăpărau picioarele.

Bătăuşii aveau zile potrivite când îşi primeau răsplata. Niciodată nu erau doi pedepsiţi într-o singură zi. Treceau câteva zile ca să se uite şi apoi începea din nou rânduiala specială, după tipicul original.

După câteva zile intrase spaima în răzvrătiţii bătăuşi ai şcolii. Plângeri nu mai erau. Şanţul a rămas pustiu. Urzicile aşteptau în zadar noi clienţi. Iar din vârful părului stufos nu se mai auzeau sentinţe usturătoare de picioare şi tălpi. Nimeni nu s-a mai plâns de vreun abuz.

De atunci mi s-a scos vorba, cu care mă cam lăudam, că-mi plăcea la auz şi spirit, întru numirea de „Cavaler al Dreptăţii!”

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar