Am putea spune, fără teama de a atrage uragane și stuchelnițe asupra obrazului nostru, că Mihai Eminescu a fost și va rămâne un ,,profet” laic, de zile mari!

Sigur, nu se vor putea înghiți perle ca acestea: ,,Se zice, și cu drept cuvânt, că pentru a scrie istoria unei epoci trebuie să fi trecut câteva sute de ani de atunci încoace; contemporanii sunt cei mai răi istorici.”

Cine așteaptă câteva sute de ani?

Mihai Eminescu, se transformă într-un fel de sfetnic, am putea zice, un fel de duhovnic harismatic. Dacă stai la sfat cu Mihai Eminescu, îl auzi zicând: ,,E mică țărișoara noastră, îi sunt strâmte hotarele, greutățile vremurilor au știrbit-o; dar această țară mică și știrbită e Țara noastră, Țara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc; într-însa găsim toate putințele dezvoltării, întocmai ca într-una oricât de întinsă. Athena era un petic de pământ și totuși numai în comorile ei  și-a luat împărăția lui Alexandru podoabele mării. S-o facem mare pe țărișoara noastră prin roadele muncii noastre și prin mărimea vredniciilor noastre!”

Ca un mare harismatic sfătuiește: ,,Noi susținem că poporul românesc nu se  va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând baze pentru dezvoltarea sa, tradițiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremurilor; cel ce este de altă părere s-o spună Țării. Noi susținem, că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi și străine obiceiuri, cel ce e de altă părere să aibă îndrăzneala de a ne-o spune!”

Aici, nemuritorul Eminescu vorbea de Tradițiile noastre istorice și din miezul de aur din vatra noastră românească!

Stând la sfat cu Eminescu înțelegem, mai ales că o vreme a fost în străinătățuri și a învățat pe viu, pentru că, spune și scrie: ,, Civilizaţia adevărată a unui popor consistă nu în adoptarea cu deridicata de legi, forme, instituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea natural, organică, a propriilor sale facultăți. Nu există o civilizație umană general, accesibilă tuturor oamenilor în același grad și același chip, și fiecare popor își are civilizația sa proprie, desi în ea intră o mulțime de elemente comune ale altor popoare… Deci, orice civilizație adevărată nu poate consista decât într-o parțială întoarcere la trecut, la elementele bune, sănătoase, la propria sa dezvoltare.”

Cât de sănătos poate să fie gândul la vremurile cele sfinte, când nu se putea schimba nimic din Tradițiile consfințite. Când am fost în Transilvania preot, auzeam epitropul sau primul-corator, ridicând glasul și sentința era gata slobozită: Nu ne abatem de la obiceaiurile noastre! Și când îți mai izbea un pumn în masă, se încheia orice vorbă peticită!

Adicătelea?

Să nu ne lăsăm datina noastră, obiceiul nostru din moși, strămoși, adică, ceea ce am adunat veacuri în traista civilizației, nu putem a risipi pe orice drum. Ceea ce nu au reușit sau nu reușim noi să învățăm, este pătrunderea în tainele vieții fiecărui popor! Nivelarea au vrut-o toți! Cu nivelarea nu mai rămâi cu oasele întregi, dar nici cu conștiința! Și așa, se duc toate, pe apa sâmbetei. Și rămânem goi-goluți în fața realităților de granit!

Ceea ce ne lipsește nouă, nu doar românilor, ci la toată omenirea europeană și mondială, este înțelegerea noțiunii de patriotism! Mihai Eminescu are definiția sa organică: ,,Patriotismul…nu este iubire a țărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de Țară!”

Aceasta presupune hotărât, că simțul istoric trebuie cultivat ca și pe cea mai rară floare, pentru că el singur întărește temeliile Țării.

Calinic Argeșeanul