Acest mister al membrului-fantomă este foarte greu de explicat. Poate că vi s-a întâmplat, harnici cititori, ca să vedeți, uneori, prin spitale sau pe drumuri, câte un om (pe jumătate om – fizic vorbind), care nu are picioare sau mâini!
Am văzut, adesea, asemenea nefericiți care, în sinea lor, s-au obișnuit cu nenorocirea care i-a încercat! Cu tot acest soi de dureri, cei amputați din război, din cauza diabetului sau alte cauze, au curajul să reziste, să se bucure de viață, deși noi, văzându-i, zicem: „Vai de viața lor!” Înțelegem și noi, cel puțin teoretic, că acel ins, care răzbate în viață, așa cu „handicapul” său, are dragoste de viață, chiar dacă se chinuie. Este un examen mare, un examen suprem. Cei care avem mâinile, picioarele și celelalte organe întregi, putem să intuim ce va să însemne acel membru-fantomă, adică, membrul amputat, care rămâne toată viața ca și întreg.
Celebrul chirurg Alexandru Ciurea, ne spune în cartea sa de inițiere, că: „Toate persoanele care au suferit de o asemenea imputație, percep mai departe porțiunea amputată. Simt că piciorul drept, pe care l-au avut, îl au și în continuare. De ce? Creierul este programat încă din copilărie să-și perceapă corpul în totalitate. Dacă ați observat, copilul mic, la 2-3 luni, își pupă încontinuu mânuțele și piciorușele, le palpează, le pipăie, se uită la ele și se minunează. Se minunează și face gesturi care par neclare pentru noi, adulții. Sunt foarte clare pentru ei, în schimb. Făcând aceasta, copilul își recunoaște propriul organism. Astfel, face o amprentă, care s-a dus în creier. Tot corpul omenesc este amprentat și programat în creierul uman. Când se întâmplă o nenorocire, de genul dispariției unei porțiuni din corp, amprenta n-a dispărut, a dispărut doar partea exterioară. Nervii, terminațiile nervoase percep în continuare ceva, ceea ce noi nu mai avem. Este un mister al creierului, un fenomen foarte interesant.”
De aceea, să avem grijă de mâinile și picioarele noastre! Să avem grijă de toate membrele constitutive ale trupului omenesc. Să păstrăm sănătatea vieții noastre, cu care ne-a binecuvântat Domnul Dumnezeu!
A avea grijă de viața noastră este o obligație morală, că prin această grijă, recunoaștem și Îi mulțumim Domnului Dumnezeu, pentru capodopera lăudată de Sofocle în Antigona: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul, nu-s!”
Să luăm aminte!
Calinic Argeșeanul
