news        mail   location

 
 

Regele Manase a domnit în Regatul lui Iuda 55 de ani. După cum spun Scripturile, el ar fi restaurat idolatria în ţara pe care o guverna.

Luat în robia babilonică, a plătit scump îndepărtarea lui şi a poporului de Dumnezeul cel adevărat.

De la el ne-a rămas o rugăciune. Citindu-o vom vedea că trece drept un exemplu de pocăinţă fierbinte a unui păcătos mare, care se căieşte de păcatele sale.

Pentru frumuseţea şi folosul duhovnicesc pe care îl aduce sufletelor noastre, Biserica Ortodoxă a preluat-o în cărţile de cult şi se foloseşte până azi.

Rugăciunea lui Manase cuprinde 15 versete. Iată ultima parte a celebrei rugăciuni, veche de peste 2.500 de ani.

Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugându-mă bunătăţii Tale: Am păcătuit Doamne, am păcătuit, şi-mi cunosc fărădelegile; dar Te rog şi-Ţi cer: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă da pierzării cu fărădelegile mele; faptele mele cele rele să nu le ţii pe veci întru mânia Ta, şi nici nu mă osândi la adâncul cel mai de jos al pământului; căci Tu eşti Dumnezeu, Dumnezeul celor care se pocăiesc, şi întru mine Îţi vei arăta bunătatea, mântuindu-mă pe mine, nevrednicul, după mare mila Ta.

Şi fără încetare Te voi lăuda în toate zilele vieţii mele. Că pe Tine Te cântă toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunea lui Manase încheie partea finală a celor 14 cărţi necanonice, bune de citit, aşezate după cele 39 de cărţi canonice ale Vechiului Testament. Aşa le veţi găsi în Sfânta Scriptură. Rugăciunea lui Manase este puterea duhovnicească de legătură între Vechiul şi Noul Testament. Aşa a fost orânduită de puterea Duhului Sfânt spre mângâierea noastră. Rugăciunea lui Manase o pot citi toate religiile lumii.

Tind a crede că este rugăciunea mondială de pocăinţă sinceră!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar