news        mail   location

 
 

În canonul biblic al Noului Testament, Evanghelia după Sfântul Luca ocupă locul al treilea.

 

 

Această Evanghelie îl are ca autor pe cărturarul Luca, cel care, după mărturia Sfinţilor Părinţi, a făcut parte dintre cei 70 de apostoli, fiind, alături de Cleopa, călător pe drumul Emausului.[1]

Prin anul 44 d. H., Luca făcea parte din comunitatea creştinilor din Antiohia Siriei, de unde, se presupune că şi-ar trage obârşia. Luca a gândit şi a scris într-o limbă literară de o mare frumuseţe şi supleţe, precum n-a scris nimeni, doar Epistola către Evrei ridicându-se la aceeaşi înălţime stilistică. Fiind apropiat de Sfântul Apostol Pavel, delicat şi devotat ucenic, l-a însoţit în călătoriile misionare şi în cele două captivităţi la Roma, capitala Imperiului Roman.

Negreşit, Luca Evanghelistul, a fost un medic profesionist, iar mărturiile din secolul al IV-lea, ne arată, că avea şi iscusinţa de zugrav, fiind considerat autorul primului portret – icoană al Maicii Domnului. Pe lângă superba Evanghelie, de la Sfântul Luca ne-au rămas şi Faptele Apostolilor, prima istorie a creştinismului primar, de valoare absolută.

Evanghelia după Luca a fot scrisă după anul 63 d. H. în cetatea Romei. Atât Evanghelia, cât şi Faptele Apostolilor au fost adresate lui Teofil, un patrician proaspăt convertit la creştinism. Lui îi oferă Luca istoria vieţii lui Iisus Hristos, redactată la nivelul exigenţelor istorice şi intelectuale autentice, folosind, deopotrivă, izvoarele scrise şi pe cele din viu grai. Izvoarele scrise: Evanghelia după Matei, ca martor ocular; Evanghelia lui Marcu, ucenicul Sfântului Petru, deci izvor tot de mâna întâi; ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, martori direcţi; sfintele femei care-L însoţiseră pe Iisus Domnul în Galileea, Ierusalim şi alte locuri.

Ce vom spune despre mărturiile femeilor, martore permanente ale vieţii pământeşti a lui Iisus, cu simţăminte pline de evlavie, cele care au văzut minunile pe viu, săvârşite de către Mântuitorul Hristos? Marta, Maria şi Lazăr, Ioana şi Susana, Maria din Magdala, şi, mai presus de toate, însăşi Maica Domnului, care a scos din cămara inimii o seamă de lucruri, doar de ea ştiute,[2] sunt temelia de netăgăduit a adevărurilor mântuitoare din Evanghelia după Luca.

Evanghelia după Luca, cea mai întinsă dinte toate Evangheliile, are un stil inconfundabil, limpezime şi un plus de credibilitate, eleganţă stilistică, ea fiind o capodoperă istorică, literară şi duhovnicească.

Dacă citim cu dragoste şi răbdare această operă de bază, ocrotită de Duhul Sfânt ca să ajungă până la noi, vom avea o mare bucurie şi vom găsi episoade mângâietoare de suflet şi sfinte nădejdi. Vom avea surpriza să citim şi din povestirile de taină ale Maicii Domnului, cum ar fi, spre exemplu, şi în Luca 2, 41-49, episodul cu prezenţa lui Iisus la templu, la 12 ani.

Se înţelege de la sine delicateţea emoţionantă a povestirii. Simplitatea şi puterea de evocare este superbă şi nu te îndoieşti nicio clipă. Pictorii celebri ai lumii ne-au lăsat imagini reprezentând parabolele Vameşului şi a Fariseului, Samarineanului Milostiv, Fiului Risipitor, şi mai ales episodul tainic şi mirific al drumului spre Emaus.

De câte ori am citit acest episod aveam sentimentul călătoriei cu Iisus, prin dumbrăvile acestei lumi văzute!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Luca 24, 13-35

[2] Luca 2, 19

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar