news        mail   location

 
 

Cu răbdare, să mai stăruim în preajma înțelepciunii filosofului Augustin, și cu grijă să acultăm cuvântul despre fericire! Pentru că, fericirea, potrivit studiilor și descoperirilor sale: „Aceasta trebuie să fie, spusei eu, un bun permanent, ceva ce nu depinde de soartă și nu este supus nici unei schimbări.

 

Căci pe acela care este schimbător, nu-l putem avea, de atâtea ori și atâta timp cât vrem. Toți aprobară! Trigestius însă spune: Sunt mulți favorizați ai soartei care posedă, totuși, din belșug, tocmai aceste lucruri fragile și supuse schimbării, dar care fac viața plăcută; acestora nu le lipsește nimic din ceea ce ei își doresc. Atunci i-am întrebat: Ți se pare că există cineva care se teme că este fericit? Nu! Dar dacă cineva poate să piardă ceea ce iubește poate el atunci să fie fără teamă? Nu! Aceste bunuri ale norocului pot fi însă pierdute. Deci cel care le iubește și le are, nu poate în niciun fel fi fericit! Nu se obiectă nimic la aceasta. Interveni, însă, mama. Chiar dacă el este sigur că nu le va pierde pe toate, nu va avea însă niciodată îndeajuns din aceste lucruri. Prin urmare el este nenorocit și prin faptul că nu este îndestulat niciodată. Am răspuns eu: Dar cum? Când cineva posedă aceste lucruri în cel mai mare belșug și dacă el impune o limită dorintelor sale, când el se rezervă unor plăceri potolite și vesele ale acestor lucruri, care îl mulțumesc, nu ți se pare că acesta e fericit?

Atunci răspunse ea (Monica), el nu este fericit prin lucrurile acelea, doar prin cumpărarea sufletului său. Excelent, spusei eu, acesta era răspunsul drept la întrebarea mea. Și nici nu era de așteptat  un altul de la tine; dar atunci nu ne îndoim în niciun fel, că cineva care vrea să fie fericit, trebuie să dobândească un bun permanent și care nu-i poate fi luat prin nicio lovitură a soartei. Asupra acestuia, spuse Trigesius, suntem de acord, de mult. Nu vi se pare, am continuat eu, că Domnul Dumnezeu este veșnic și în permanență?

Este de la sine înțeles, spuse Licesius, în așa fel, încât nu mai era nevoie de întrebare. Cine posedă pe Domnul Dumnezeu, spusei eu, atunci acela este fericit!”

La astfel de dialoguri, la care participau cei care doreau să învețe tainele vieții, participa și mama (Monica) filosofului Aurelius Augustinus, care-l avea permanent în rugăciunile sale stăruitoare pentru ca fiul ei să meargă pe cărările luminate de puterea Duhului Sfânt! Și tocmai, Domnul Dumnezeu a răspuns la rugăciunile mamei iubitoare pentru fiul ei!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar