news        mail   location

 
 

Aşa, câteodată sau mai des, unora dintre noi ne vine câte-o poftă nebună de a jigni, insulta sau ofensa, cele trei stări nefericite de nebuneală care se înmănunchează, de altfel într-o singură ipostază, numită pe drept cuvânt: batjocură!

 

Cine n-a batjocorit niciodată pe cineva şi nici chiar pe sine, - aşa din snobism -, este un om fericit, să zicem. Iar cine a suferit mizeria batjocurii aruncată de semenul său precum gunoaiele în tomberon, fără să riposteze, este un fericit, potrivit Evangheliei.

Consultând înţelepciunea neamurilor, vom afla, spre exemplu, că: „Inima rănită nu poate fi lecuită” şi „jignirile se scriu pe oţel, binefacerile pe nisip”, ca să nu mai vorbim că: „Mai mult se ţin minte jignirile primite decât binefacerile”, cum ar spune chinezii.

Mai plastic vorbind, cu iz de bucătărie, spre luare aminte: „O mâncare bună o ţii minte mult timp, o jignire o viaţă întreagă”, cum aflăm de la cei din Indochina.

Cred că se face cea mai mare greşeală când inviţi pe cineva la masă şi aşa, mai în glumă, mai în serios, îi trânteşti câte o vorbă cu subînţeles sau chiar de la obraz. O mie de mese le va uita în faţa unei glume nesăbuite, pentru că cine jigneşte uită repede, iar cine este jignit nu uită niciodată.

Este prea nobil, desigur, să scrii injuriile pe nisip, iar binefacerile pe marmură. Aceasta impune să ai o nobleţe înnăscută şi nu fabricată la comandă din materiale de mucava. Am întâlnit în viaţa mea astfel de oameni pe care i-am numit îngeri. Numai că-s tare puţini!

Mai sunt un soi de oameni care atunci când sunt jigniţi îşi aduc aminte că este mai bine, desigur, să „ucidă jignirea prin dispreţ decât prin răzbunare”. Dar mai potrivit, aş zice, este să suferi decât să jigneşti pe alţii.

Iată că românii au o mare bogăţie de înţelepciune şi în privinţa aceasta. „Ce rău şi urât la toţi, / Cel ce de ocări se ţine cu toţi” sau: „Cei ce ocărăsc / De a lor mânie se chinuiesc!” iar unii mai hazlii se aud zicând: „Când te-njură oarecine, mulţumeşte-i că nu te bate” ori: „Când te-njură pe din dos, fă-te că nu auzi sau zi tu mai bine: Când nu sunt de faţă, lasă-l să mă şi bată!”

Şi-apoi, pentru consolare, tot românul cel cuminte, nu uită că: „Înjurăturile întinează pe înjurător!” şi mai mult: „Oricine te ocărăşte, peşin să-i mulţumeşti cu căciula în mână, c-atuncea ocara la el se mână!”

Aşadar, de orice cuvinte pe care le-am rostit sau scris vom da seama în faţa lui Dumnezeu, după cum ne avertizează Iisus, iar David prorocul, ne îndeamnă să ne căim de toate cele grăite şi făcute, udând cu lacrimi aşternutul în care ne aşezăm capul spre odihnă.

Hotărât: Trebuie să moară cuvintele urâte ca să trăiască oamenii!

Să nu uităm zi de zi!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar