Lăsat în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului care vegheau asupra mea, pe timpul examenelor mă rugam vârtos în Paraclisul Seminarului – mai ales noaptea – şi făceam mătănii de duduia duşumeaua.

Cel care mi-a fost mereu aproape era Vasilică Ungureanu, un tânăr robust şi inteligent. Mergeam împreună la rugăciune, încurajându-ne. După masă eram liberi ca să învăţăm. Fiindu-ne foame, am mers în grădina Seminarului şi m-am urcat într-un păr. Eram ca Tarzan. Mai mult pe sus decât pe jos. Când culegeam pere, paznicul a venit şi harşt! mi-a luat pălăria de pe cap, pe mine de ureche şi m-a dus la directorul Seminarului. Am primit o chelfăneală de la Ioan Ivan, iar pălăria a dus-o la cancelarie.

Urma examenul la Cunoştinţe Religioase. La Vechiul Testament nu prea mă descurcam. Era mult material şi foarte stufos. Confundam profeţii cu patriarhii, pe David cu Macabeii. Şi tot aşa, speriat m-am apucat de rugăciune în Paraclis şi i-am spus lui Iisus:

- Doamne! Eu nu mă prea pricep la Vechiul Testament. Este prea greu pentru mine. Te rog să-mi arăţi în somn subiectul ce va cădea mâine la examen. Noaptea am visat subiectul. Bucuros, când m-am trezit, am mulţumit lui Iisus şi m-am dus cu Vasilică la rugăciunea obişnuită. După rugă, i-am spus să ne concentrăm asupra unor subiecte. Am ales cinci, printre care era şi subiectul arătat de Iisus în somn. După aceea am zis:

- Hai să alegem din cinci, trei mai importante, dintre care nu lipsea subiectul visat. Au urmat examenele. Dintre cele trei subiecte „tocite” de noi, a căzut chiar cel pe care mi l-a arătat Iisus în vis. Mi-am întors capul să-i văd faţa lui Vasilică. Radia de bucurie. Am scris lucrarea cu grijă, mulţumind lui Iisus că m-a scos teafăr din Vechiul Testament. Vasilică, gură spartă, a spus prietenilor lui că eu aş fi ştiut subiectul dat la examene. Vestea s-a dus degrabă şi la urechea directorului. Sunt chemat într-o cameră şi-l aud, după ce a închis bine uşa:

- Spune-mi, de unde ai ştiut subiectul?

- Nu am ştiut niciun subiect, mă apăr eu cu vehemenţă.

- Spune drept, că de nu spui eşti eliminat din examene. Trebuie să oprim întreg concursul. Şi începe să-mi răsucească perciunii şi să-i tragă în răspăr. Când mă gândeam să-i trag un pumn în burtă, m-a slobozit uşurel şi a insistat să-i spun drept de unde am ştiut subiectul.

- În vis, astă-noapte, Iisus mi-a arătat subiectul pentru care m-am rugat. Eu n-am spus la nimeni. Doar lui Vasilică Ungureanu i-am şoptit să învăţăm cinci subiecte, apoi trei între care era şi cel ce ne-a căzut la examene. Am început apoi a plânge, zicând că acesta-i adevărul. S-a uitat la mine bănuitor. Mi-a spus:

- Bine! Aşa să fie. Nu mai vorbi nimic, la nimeni. Când se citeau rezultatele, cei care se auzeau admişi strigau de bucurie de nu se mai auzea nimic în curte. Neauzind ce a spus despre mine, m-am urcat pe cerdac unde era directorul şi trăgându-l de mânecă,      l-am întrebat:

- Părinte Director, eu sunt admis?

- Cum te cheamă? sunt întrebat.

După ce i-am spus numele, mi-a răspuns că sunt admis şi că mă aşteaptă să-mi iau pălăria de la cancelarie.

Din trei sute de candidaţi, au reuşit doar 30 de inşi, 20 pentru Iaşi şi 10 pentru Roman, cele două Eparhii care susţineau Seminarul. Ne-au chemat pe cei 30 de elevi reuşiţi pentru a ne spune care sunt condiţiile de îndeplinit. De la nota 8 în sus era bursa întreagă. Eu având nota 7,33, al nouălea din 30, am avut semibursă, doar în primul an. În ceilalţi ani am avut note de la 8 în sus, fără să excelez la învăţătură, cu orice preţ, sau să plâng când alţii mă întreceau la note.

Mi-am luat pălăria de la cancelarie. Parcă-l văd pe părintele Ivan Ioan cum se uita la pălăria mea verde, tot învârtindu-o în mâini. Mi-o pune pe cap şi-mi spune apăsat:

- Să fii cuminte! Ai o mamă minunată. Să o asculţi. Să nu o superi. Mi-am luat zborul prin munţi spre casă. Am tăiat-o de-a dreptul, trecând Ozana, mergând pe la poalele Mănăstirilor Agapia, Văratic şi drumul lui Ferdinand, prin pădurea cu miros de răşină.

Când m-am apropiat de casă am strigat-o pe mama:

- Mamăăăă! E acasă tata?

- Nu-i acasă. Vino repede. Ai reuşit la şcoală?

N-am răspuns nimic. Într-o fugă am ajuns în braţele mamei, bucuroasă că fiul ei a luat examenele la şcoala pe care a dorit-o.

Mi-a spus că tata se ruga să nu intru la Seminar, că-i scump şi că nu avem bani. Mama se ruga să intru la şcoală, că bani dă Dumnezeu. Mătuşa Sultana profeţea că va veni Costică acasă cu examenele luate. Vecinii se bucurau. Colegii mei mă invidiau, iar alţii mă huleau şi mă luau în râs.

Aşa am întâmpinat succesul din vatra Mănăstirii Neamţului, unde era Seminarul Teologic în care voi învăţa cinci ani, având iluştri profesori, printre care Ioan Ivan strălucea ca diamantul!

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.