news        mail   location

 
 

Că veni vorba de greco-catolici, mă bucur să spun că am fost trimis preot tocmai în parohia care trecuse, în 1948, la Biserica Ortodoxă. Erau doar 16 ani de atunci, iar eu prea tânăr ca să înţeleg toată ţesătura acelui fenomen religios şi istoric.

 

Oricât n-aş fi băgat în seamă, vedeam că rânduiala, pe alocuri, se deosebea de cea pur ortodoxă.

Ceea ce era însă demn de laudă, slujba înmormântării o făceau exact ca la carte, adică nu lăsau deoparte absolut niciun stih şi nicio cântare. Slujba dura două ore, iar viersulghiersul, cum zic ei, vreo jumătate de oră. Cât despre iertăciuni, ce să spun? Erau un adevărat calvar pentru mine.

Oricât am încercat să mai modific stările de lucru, mi-a fost imposibil. Dacă nu ziceai iertăciunile, nu erai un popă adevărat. Am scăpat teafăr, chemând la înmormântări pe unii preoţi vecini, care făceau o adevărată comédie. Dar plăcea la lume.

- Ăsta da popă, nu ca al nost’. Nu ştie a lua iertăciuni. E răgăţean venetic. Săracul! Iar eu plăteam bine pe preotul care făcea cum i se dicta în parohie, pentru a nu mai avea neplăceri cu iertăciunile care sunt şi acum la mare cătare, cum zic ei.

Mai era la mare modă, la înmormântări şi porţia bocitoarelor care jeleau doar din gât. În căruţă cu mortul, cele patru gaiţe îmbrăcate în negru, se boceau de mama focului. Nu se mai auzea nicio slujbă, cântările erau cotropite de glasul sfâşietor al cotoarbelor plătite gras de familia înfumurată a mortului. Mare prostie şi cu povestea asta. Teatru de prost gust.

Când să citesc Sfânta Evanghelie, cârâitoarele, care probabil băuseră nişte ţuici mai mari, au început să urle cât le ţinea gura. Fără să se aştepte, strig şi eu:

- Încetaţi odată, nenorocitelor! că se sperie lumea. Subit au încetat din bocete. Doar aşa am putut citi Sfânta Evanghelie în pace. După ce a fost îngropată mult jelita persoană, sătul de mersul pe jos cu cizmele afundate în noroi, m-am dus direct acasă. Mă supărase toată povestea cu bocitoarele.

A doua zi vine soţul moartei şi bate la poartă.

- Domnule Părinte, îmi eşti dator cu 400 de lei.

- Cum aşa? zic eu, neştiind despre ce este vorba.

- Păi, ai oprit bocitoarele. Eu le-am dat 400 de lei, iar acum trebuie să-mi dai banii, că le-ai oprit ca să cânte; aşa se numea bocetul pe acolo.

- Poftim banii, dacă atâta au costat. La cei 50 de lei pe care i-am primit pentru slujbă am mai pus 350 ca să mă învăţ minte să nu mai merg la înmormântări cu bocitoare, că nu ştii ce păţeşti după aceea.

Cât am stat preot în Transilvania, niciodată nu a fost dus decedatul în biserică.

- De ce nu lăsaţi să mergem cu mortul în biserică? întreb eu pe careva din familie.

- No, pe la noi aşa îi. Doar se spurcă biserică şi trebuie de fiecare dată sfinţită. Din casă se scoate mortul în curte şi i se face toată slujba afară, iar de acolo, direct în cimitir. Nu am fost de acord, dar nu am avut încotro.

Când am avut prilejul să constat o altă poveste cu înmormântările, m-am supărat rău de tot. După slujba de afară, capul familiei zice:

- Îl înmormântăm pe tata, aici, după casă, în grădină.

- Vai de mine, cum aşa? zic eu de-a dreptul surprins şi nemaiauzind astfel de poveste. Când mă duc şi mă uit, am mai văzut vreo trei cruci învechite de vreme, aşezate în spatele casei la o distanţă de vreo zece metri. Am rămas blocat. Groapa era deja făcută. Îşi aştepta clientul.

Aşa au rămas până azi şi aşa or mai rămâne.

Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar