Prima întâlnire între patru ochi cu Patriarhul Teoctist a fost emoționantă. Nici n-am reușit să îngăimez vreun cuvânt că-l și aud, cu vocea lui tărăgănată și ca un ison îndelung:

-Măi, Calinic, cine ar fi crezut că tu aveai dreptate, în cele spuse la Sinaia? Nu te-am prea crezut. Erai prea entuziast. Dar iată că s-au adeverit. Fie voia Domnului peste noi!

La sinoadele trecute s-au aprobat noi ierarhi, eparhii reînființate, noi hirotoniri pe la eparhii și alte multe probleme de pe ordinele de zi. Pe toate acestea trebuia să le vadă cum stau în pagină scrisă pentru cuvenita aprobare și asumare.

Printre aprobările de refacere a unor eparhii care au fost desființate, se află și Episcopia Argeșului, alcătuită din două județe: Argeș și Teleorman, județ din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Eparhia Argeșului a avut istoria ei zbuciumată în decursul istoriei. În anul 1359, Mitropolia Ungrovlahiei a Țării Românești își primește păstorul în persoana mitropolitului Iachint de Vicina, care a rămas fără eparhie din cauza invaziilor tătare din jurul anului 1338-1339, care în anul 1339 a fost recunoscut ca Mitropolit al Ungro-Vlahiei (Vlahia de lângă Ungaria spre deosebire de alte vlahii din Balcani).

De-a lungul timpului, a vecuit o vreme la Argeș prima reședință a mitropoliei, însumând un număr de 158 de ani, după care Neagoe Vodă Basarab, a doua zi după sfințirea Catedralei de la Argeș, a mutat reședința la Târgoviște, acolo unde era și Domnia, iar de acolo, la București.

Argeșenii n-au înțeles de ce au fost văduviți de mitropolie, nici atunci și nici azi. Degeaba le povestești de evenimentele istorice din vremea aceea,  că ei o țin pe a lor: să ni se aducă mitropolia acasă

De parcă ar fi un bibelou!

În anul 1793, Mitropolia Ungrovlahiei propune Domniei de atunci să aprobe o episcopie formată din județele Argeș și Olt, ceea ce se și realizează, alegându-se episcopul român, prea învățatul Iosif al Sevastiei, eparhie care avea să dureze în timp (1793-1949), 156 de ani, adică 314 ani de prezență ierarhică în istoricul Argeș.

O vreme, Patriarhul Justinian, a numit ca stareț pe episcopul Pavel Șerpe, fostul episcop-vicar patriarhal, care a stat neclintit la Argeș, până a plecat la Domnul.

A fost o bucurie pentru argeșeni. Sunt și acum argeșeni și argeșence care povestesc atât de frumos despre Pavel Șerpe, încât îl vezi aievea cum se scaldă în marea lui delicatețe și popularitate.

Încercări de refacere a eparhiei a făcut Patriarhul Iustin Moisescu, care prin 1983, era în pragul izbânzii, dar au mai trebuit 7 ani ca să se împlinească visul argeșenilor de a avea din nou centru ierarhic, cu eparhie și arhiereu statornic.

O dată cu înființarea fostei Episcopii care acum era sub jurisdicția Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, se afla și Arhiepiscopia Tomisului, nou reînființată. Din întinsa Mitropolie plecau într-o nouă organizare patru județe: Constanța, Tulcea, Dâmbovița și Teleorman, fiind vorba și de o episcopie la Prahova, cu reședința în Ploiești.

Într-o altă convorbire cu Patriarhul Teoctist, îl aud cu năduf:

-Măi! Dar ați împărțit mitropolia asta fără milă. S-a înjumătățit. Se vede că nu aveți măsură.

-Asta nu-i nimic! Nestor Mitropolitul dorea să fie făcute câteva protoierii în eparhie și întreaga țară să fie plină de episcopate fără mitropolii, ca să dispară ”heghemonia”. A strigat la mine ca-n pădure:

-Măi! Măi! Măi! Și la Argeș ați lipit Teleormanul din Arhiepiscopia Bucureștilor. Te-ai opus atunci?

-Da, dar Argeșul era în Mitropolia Olteniei și acum ați câștigat un județ în Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Ș-apoi, dacă e prea ciopârțită cea mai mare arhiepiscopie din țară, la Prahova poate să nu se mai facă episcopie, că vă închideți drumul spre munți.

-Da!Da!Da!Că bine zici, Calinic, este prea apropiată de București.

Doream să-l încurajez, dar faptul că azi nu este episcopie la Ploiești, vinovatul nu sunt decât eu. Și mai era, strategic, dorința de a se menține în componența Episcopiei Argeșului, noul județ Teleorman.

Se înțelege de la sine că Patriarhul Teoctist, deși nu era de acord în sinea sa de noua arondare pentru eparhiile noi, a luat act cu înțelepciune și aprobare, ca să nu mai stârnească împotriviri.

Așa a luat act de adresa Sfântului Sinod din 6 martie 1990 privind reînființarea Episcopiei Argelului, cu reședința în orașul Curtea de Argeș, precum și Decretul nr. 86 din 21 februarie 1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, prin care s-a recunoscut înființarea Episcopiei Argeșului.

După ședința Sfântului Sinod, după masă, plecând toată lumea, a trimis pe una din maicile slujitoare la Palat să mă cheme pe terasă.

-Iote, Calinic, azi am să-ți fac un cadou, în prima zi, când Sinodul m-a chemat la datorie. M-a chemat să iau loc la masa de pe terasa colonadelor din interiorul Palatului.

Tacticos, cum îi era felul, îl aud grăind solemn:

-Iote! Îți semnez Decizia Patriarhală, prin care îți încredințez conducerea noii Eparhii a Argeșului. Vei pregăti alegerea de deputați în noua Eparhie și cele de trebuință pentru alegerea ierarhului titular:

”Art. 1 – Începând cu data de 4 aprilie 1990 încredințăm Preasfințitului Arhiereu Vicar Calinic Argeșeanul Locotenența de Episcop al Episcopiei Argeșului, până la alegerea și instalarea titularului acestei eparhii, cu îndreptățirile ce decurg din aceasta.

Art. 2 – P.C. Pr. Constantin Galeriu, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor este însărcinat cu comunicarea acestei decizii.

Dată în reședința Noastră din București, la 4 aprilie 1990.”

Așadar, după 41 de ani, din 1949, data desființării, s-a pornit la refacerea Eparhiei Argeșului și Muscelului.

În fața mea a pus semnătura sa care semăna cu o spinare de melc, asigurându-mă că Episcopia va primi ca patrimoniu la început 1/3 din veniturile fostei Eparhii a Râmnicului și Argeșului și 1/7 din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, noua Eparhie urmând să facă parte din componența Mitropoliei Ungro-Vlahiei.

I-am mulțumit pentru încredere, fiind o surpriză pentru mine și mai ales că era primul act semnat, după ședința Sinodului din 4 aprilie 1990, când s-a întors de la Sinaia.

Calinic Argeșeanul, primea sarcina de a organiza, pentru veacul veacurilor, mult așteptata eparhie, căreia în anul 1949, i-a fost risipit tot inventarul mobil și imobil, lăsând pentru multă vreme un gol mare și dureros în istoria zbuciumată a Eparhiei Argeșului.

Cunosc în amănunt tot dezastrul ce s-a consumat în acea perioadă, așa încât am stăruit cu multă îndârjire ca să se refacă întregul inventar rătăcit și să se adauge noi realizări, cu multă osteneală, patrimoniului istoric, cultural și patrimonial al Episcopiei Argeșului, nou reînființate după evenimentele din anul 1989.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.