,,În lume-s multe, mari minuni, minuni mai mari ca omul, nu-s!”

De unde vine această viață? Este întrebarea aproape obișnuită, rostită de însuși purtătorii vieții: omul, această creatură, această capodoperă a Creației, conștientă de unicitatea ei, fiind din gândirea Atotputernicului Dumnezeu, având, așadar izvor din Izvorul Vieții!

Și nu-i de mirare ca să fie așa! Tocmai așa! Ca să putem să mărturisim adevărul din care am fost și suntem mereu țesuți, fără să ne dăm seama de cele mai multe ori.

Obișnuința cu Izvorul Vieții, obișnuința cu Atoatecreatorul Dumnezeu, este starea normală în care omul se simte copărtaș la însăși existența dăruită de Atoatemilostivul Dumnezeu, Căruia Îi suntem datori, cu mulțumirea și închinarea vieții noastre.

De câte ori auzim sau rostim ectenia din cadrul Sfintei Liturghii: ,,Și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”, înseamnă mărturisirea și angajarea noastră benevolă de a ne bucura, și oferirea, dăruirea vieții noastre, îmbunătățită întru toate virtuțile sfințeniei. Și aceasta, tot cu ajutorul permanent al Domnului Dumnezeu, auzind finalul ecuației divino-umane: ,,Ale Tale dintru ale Tale, Ție Ți-aducem, de toate și pentru toate!” Și aceasta așa, pentru echilibru, ca să nu ne pârjolească întru mândrie gândirea trufașă, ce am putea avea, ca fiind toate din și cu puterile noastre slăbănoage.

Este greu să eliminăm orice necuviință din viața noastră, atât de scurtă și pasageră, după cum știm fiecare, dar adesea trecem cu vederea! Și să nu uităm că nu există stare mai urâtă și neghioabă, decât aceea când omul încercat de neputința și prostia fuduliei, nu-și revine și nu se mai trezește niciodată la realitate! Și de atunci rămânem tot singuri, fără prezența și ajutorul Domnului Dumnezeu!

Aceasta este fereastra prin care trebuie să privim spre Dumnezeu! Să încercăm să-L aducem pe Dumnezeu în viața noastră zilnică și să refacem legătura de fii, cu Părintele vieții și al nemuririi!

Când avem nesiguranța argumentelor să ne oprim la minunatele experiențe ale savantului Louis Pasteur, care a demonstrat între anii 1858-1865, că orice ființă vie se naște din altă ființă vie, după cum fiecare dintre noi vede cu propri săi ochi.

Apoi, nu vom uita, că științele geologice și zoologice au dovedit că n-au fost ființe vii pe pământ vreme de multe veacuri și milenii, fiind cu neputință acest lucru, pentru că: ,,Toată suprafața pământului era în fierbere”, afirmă William Thomson. Și atunci, iarăși se vine cu nedumerire: ,,Atunci cine a făcut primele perechi de animale? Și până la capodopera creaturilor: Omul?!? Există obligatoriu, o Cauză Primară!

Cauza Primară? Da! Originea vieții pe Pământ cuprinde în sine existența unei Cauze Primare, ,,de la care pornim cu mult curaj și siguranță științifică, deși credința noastră în Dumnezeu, străbate pe scurtătură și găsește Cheia Înțelesului, a tot ce a creat Atotputernicul Dumnezeu. Doar ochi și dragoste să avem pentru lucrarea Domnului Dumnezeu și atunci, toate se limpezesc în mintea noastră și inima se luminează întru înțelesuri și lucrare adâncă! Atunci vom înțelege că a fost o oră, întocmai cu cele mai obișnuite din ceasurile noastre, în care omul a fost creat și așezat pe Pământ, așa cum citim în Bătrânele, și mereu Tinerele Scripturi!

Când, pe cărările vieții întâlnim un om, mintea, credința și inima noastră se așază la picioarele Altarului pentru a-I mulțumi Domnului Dumnezeu că nu suntem singuri pe aici prin Universul vizibil și că scăpăm, fără să murim de urâtul drumului, plin de greutăți și capcane!

De aceea, distanțarea sau izolarea, impusă din necesitatea vremurilor nesigure, crează oarecare temeri în inima oamenilor, comuniunea și solidaritatea mondială, având de suferit, după cum se poate vedea și intui. Dar fără spaime! Domnul Dumnezeu veghează!

Calinic Argeșeanul