Nu mai este nicio îndoială, că paza inimii nu stânjenește lucrarea noastră, ci dimpotrivă o împlinește, pentru că nu mai lucrăm noi de capul nostru, ci se lucrează după voia Domnului Dumnezeu!
De aceea, se cuvine să nu uităm proverbul latin: Age quod agis – Fă bine ceea ce faci. Adică, să fii cu mare luare aminte la ceea ce ai început a lucra în nădejdea împlinirii, ca o santinelă trează, iar sufletul nostru veghează asupra tuturor stărilor inimii, adică cele ce se petrec înlăuntrul nostru; impresii, patimi, intenții, porniri, manifestări libere, gânduri, vorbe, fapte bune, fapte rele, imprudențe, delăsări, lâncezeală, plictisuri și toate actele interne și externe. N-aș putea să clamez cu curaj că am reușit să mă adun și să păzesc inima de toate smintelile și atacurile din toată vremea.
Este o bucurie fără granițe să ne punem inima la picioarele lui Iisus și să ne întrebăm mereu: Unde merg și de ce? Ce sfat mi-ar da Iisus Hristos în viață? Ce ar face Iisus și cum s-ar comporta în locul meu și în situația dată? Și mai mult, ce ar cere de la mine atunci când sunt la crucile drumului din viața mea?
Totdeauna când am rămas singur în drum, așa mă consideram grabnic, fără să-mi amintesc de prezența lui Dumnezeu, gândul îmi fugea fără oprire la Maica Domnului. Până să-mi răspundă Iisus, simțeam mâna Maicii Domnului, odihnindu-se pe creștetul capului, fericit de mângâierile ei de mamă a Universului. O, Doamne Dumnezeule, de câte ori în viața mea zbuciumată am primit ocrotirea Maicii Domnului! De tine, Doamne Iisuse, mă cam temeam, ca și acum. Privirea Ta severă din icoană mă avertiza că nu sunt copil cuminte și apoi, adult de treabă!
Tu, Doamne, ai o „mustrare” de Părinte, pe când Maica Ta, cu Tine în brațe, ne zâmbește din bucurie dumnezeiască și mereu m-am simțit ascuns sub mantia și Acoperământul ei plin de iubire și lumină.
Niciodată nu am putut să-i mulțumesc Maicii Domnului că din pruncie și până azi, m-a ocrotit, adică o spun cu sfială, m-a purtat în brațele Sale cerești, dorind ca Pruncul Iisus să nu mă alunge, spunându-i în taină, că încăpem amândoi în iubirea externă a Maicii Domnului, și iată că, până azi, nu m-a izgonit!
Dacă pe unii dintre noi nu ne-a purtat mama care ne-a născut, ne-a purtat Maica Domnului în brațele Sale. Mama mea a fost bolnavă din tinerețe și mai rar m-a purtat în brațe. Lipsa a împlinit-o Maica Domnului, căreia m-a încredințat mama, încă din pruncie.
Și de atunci m-am silit să nu supăr pe Maica Domnului, mai ales că în ziua ei de naștere, m-am născut și eu întru preoție!
Iertați, vă rog!
Calinic Argeșeanul
