În Istoria lumii se întâlnesc două caractere unice, care au scris atât de aprig, cum n-au mai fost alții, ca Sfântul Apostol Pavel, personaj biblic și Sfântul Ioan Gură de Aur, personaj patristic.
Dacă, vreodată, vom avea anumite probleme nedeslușite, este potrivit să apelăm la scrierile (14 epistole) Sfântului Apostol Pavel, unde vom găsi „cheia înțelesului”, iar dacă nu ajungem la un înțeles direct și sigur, ne sprijinim pe Scrierile (500 Omilii) Sfântului Ioan Gură de Aur, care a tălmăcit și a arătat întru lumină dumnezeiască, tainele scrisului apostolic, a Marelui Apostol Pavel: „Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și truda noastră; lucrând zi și noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, așa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt și cât de drept și fără de prihană ne-am purtat între voi credincioșii; ca un părinte ca pe copiii săi, precum știți, așa v-am rugat și așa v-am mângâiat” (I Tesaloniceni 2, 9-11).
Grija cea mai mare pentru Apostolul Neamurilor a fost de a se osteni mereu pentru a propovădui Cuvântul cel dătător de viață al Domnului Dumnezeu. Pe drumul acesta a avut mult de furcă, de la neamurile sale întâmpinând mari greutăți: „Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască...” (I Tesaloniceni 2, 16).
Trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să luăm aminte. Pot spune că am neglijat viața lăuntrică, pentru că am desfășurat o activitate înfrigurată, care mi-a ruinat sănătatea, mi-a tulburat viața sufletească și nu prea mi-a folosit științei mele teologice. Mi-am risipit, fără să-mi dau seama, viața lăuntrică supranaturală, constatând că lipsa vieții lăuntrice este izvorul greșelilor, a secetei sufletești, a lehamitei și a sănătății mele șubrede. De aceea, m-am hotărât – cam târziu – să fac tot ce se poate pentru ca să câștig viața lăuntrică ce-mi lipsește, fără a pierde o singură clipă, începând cu lucrurile cele mai importante, așa cum trebuie să facă oricine, care este conștient de viața sa, și mai ales când viața este spre apusul ei pământesc!
Știm că Tatăl nostru cel din Ceruri, are mai multă grijă de mântuirea unui suflet, în care El domnește, decât gospodărirea Universului întreg: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră!” (I Tesaloniceni 4, 3)
Câtă mângâiere ne inundă inima știind că voia lui Dumnezeu pentru noi este sfințirea noastră, stare care ne duce pe drumul mântuirii, căci spune Sfântul Pavel: „Voi toți sunteți ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului (I Tesaloniceni 5, 5), că Dumnezeu ne-a rânduit spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (I Tesaloniceni 5, 9).
Calinic Argeșeanul
