news        mail   location

 
 

Când ne mai gândim, gândirea fiind lucrarea de lux sau posibilitatea de a reflecta la ceea ce s-a întâmplat în istoria mondială, atunci ne îmbogățim literalmente, dacă mai și citim anumite cărți de știință.

 

Ce vom gândi, spre exemplu, despre cele întâmplate în anul 1054, când se produce Marea Schismă? În Imperiul de Răsărit și în cel din Apus? În lumea creștină de atunci!

Dar, stând puțin pe gânduri, spune savantul Alexandru Ciurea: „În Evul Mediu, Biserica Catolică, prin puterea ei cu totul și cu totul deosebită organizează 8 cruciade între 1095 și 1291, în care armatele cruciaților ajung la Ierusalim și vor să elibereze de sub arabi, sarazini, mormântul lui Hristos și ca întreg Ierusalimul să devină creștin. Dintre promotorii deosebiți ai credinței creștine trebuie menționat Sfântul Toma de Aquino, care L-a definit – și ne întoarcem la Credință -  pe Dumnezeu ca fiind: „Mișcătorul nemișcat, prima cauză a omenirii și a lumii, ființa necesară, ființa absolută deasupra omenirii...”

Toma de Aquino (1225-1274) este recunoscut de toți ca un promotor al religiei creștine și un promotor al credinței în întregul spațiu european, alcătuind cartea sa celebră: Summa Theologica în 50 de volume, act de știință teologică unică în lumea Credinței lui Iisus Hristos!

Ca să rămânem în sfera meditației, dar și a gândirii „rebele”, Renașterea duce la apariția unor curente tot creștine, dar teologice, reformiste, făcute de către Erasmus din Rotterdam, Hriedrich Zwingli, Thomas Moore, Martin Luther sau Jean Calvin. Nu este contestat Creștinismul, ci sunt contestate anumite dogme din Biserica Catolică...Dintre marile personalități ale Renașterii l-aș menționa pe Michelangelo (1475-1564) care picta Capela Sixtină într-un moment dificil, când Roma era asaltată de trupele franceze (1511), aproape să fie distrusă și supusă. Lui îi este atribuită o frază celebră: „Nu suferiți, pentru că Dumnezeu nu ne-a făcut ca să ne abandoneze!”

Dinamica gândirii de atunci s-a răsfrânt asupra lumii și gândirea noastră a intrat în altă aură a Nădejdii în Dumnezeul Iubirii, care ne-a salvat în Istorie. Salvarea a fost prin Credință și Iertarea Domnului Dumnezeu!

Așa am rezistat în valurile lumii!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar