Dacă citim eseul „Despre singurătate” (din primul volum din cele trei) din Eseuri din anii 1580, 1588, 1595, vom vedea că Montaigne scrie despre o temă care preocupa lumea filosofică din Antichitate, arătându-se marile pericole morale și intelectuale aferente vieții în mijlocul celorlalți oameni.
Montaigne nu se ocupă, neapărat, de importanța solitudinii fizice, ci mai ales de a ne pregăti să respingem tentația de a accepta și a ne alinia, fără să fim prudenți, la opiniile și acțiunile maselor de idei și acțiuni, așa...otova, adică la voia întâmplării.
Ce este mai grav, la prima vedere, este dorința noastră păcătoasă de a fi aprobați de cei care ne văd și ne aud și ca să înțeleagă atașamentul nostru morbid față de bogăția pământească și posesiunile de orice fel. Montaigne, de altfel, nu condamnă aceste hibe de caracter, neapărat, ci recomandă ca noi să cultivăm o stare de detașare de acestea, deși este o lucrare grea, anevoioasă, pentru că noi am investit în mod „strâmb” și ne vine greu să ne ajustăm cu înțelepciune apucăturile care ne chinuie o viață întreagă.
Totul este ca noi să ne bucurăm și să se bucure și alții de toate ostenelile noastre, fără să devenim sclavii bunurilor acumulate peste măsura admisă de bunul simț, și dacă, Doamne ferește se întâmplă ca să fie distruse – prăbușite la pământ, să nu ne pierdem echilibrul și să ne lăsăm în voia distrugerii sufletești.
Este o împătimire! Am fost martor, prin anul 1966, când s-a produs un accident groaznic lângă noi: o mașină, din cauza vitezei, a fost spulberată prin văzduh. Pasagerii au murit, rămânând în viață doar proprietara mașinii distruse, care striga și bocea mașina accidentată, dar despre familia moartă nu scotea o vorbă. Bocea mașina, cu strigăte disperate, spunând cât de mult și-a dorit o mașină și acum totul s-a spulberat. Dramă și Tragedie pe capul și în viața oamenilor. Era normal să ai un automobil, dar să nu idolatrizezi dorința!
Să nu căutăm GLORIA și FAIMA și aprecierea din partea mulțimilor, ca fiind un scop în sine care trebuie urmărit, că astfel de risipire de energie este un hotărât obstacol în drumul păcii și liniștii interioare, de care avem nevoie ca de respirație!
Să ne eliberăm de Cancerul GLORIEI și FAIMEI, ce se țin scai de noi, ca și scaiul de oaie!
Calinic Argeșeanul
