Blaise Pascal, în momentele, mai ales, de adâncă meditație se întreabă: „Ce este atunci omul? În om măreția lui se amestecă, din nefericire, cu mizeria lui. Natura omului este dublă: față de natură este mizerabil: natura îl strivește. Dar omul o știe, și această conștiință pe care natura în toată imensitatea ei nu o are, formează superioritatea lui: „Omul este un rege, dar un rege deposedat”. Sau cu altă expresie: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie care gândește” (pag. 291).
Să nu uităm următoarele idei: „Toată demnitatea noastră constă în rațiune – rațiunea face măreția omului...” Pe lângă rațiune, Pascal admite și o conștiință intuitivă a inimii. Se știe că Pascal n-a fost ostil rațiunii, dar este ostil excesului rațiunii și orgoliului rațiunii. Remarcabil este faptul că Pascal cultivă cunoștința inimii, îl face să cunoască adânc natura cea adevărată a omului și tot acestui fapt îi datorează el convingerea că perfecțiunea morală, interioară, valorează mai mult decât orice știință.
Așadar, Religia Creștină corespunde, pentru Pascal, inimii! Este drept că pentru a convinge pe alții, Pascal folosește și un procedeu rațional: pariul! Este mai bine să pariezi că există Dumnezeu, decât că nu există, dacă nu există și ai pariat că există, nu pierzi nimic; dacă există și ai pariat că nu există, ai pierdut totul.
De aceea, pentru a avea cunoștința lui Dumnezeu este nevoie de un mediator, iar acest mediator este Iisus Hristos. Creștinismul este religia care a înțeles această dublă natură a omului: mizeria omului și măreția lui. El știe că omul este natura cea mai mizerabilă și totuși îi ordonă să fie cea mai desăvârșită. Religia creștină cere omului un efort suprem: acțiunile din milă, din caritate sunt mai multe decât înțelegerile științei. Blaise Pascal scrie: „Oamenii de rând sunt în mirare față de filosofi, filosofii sunt puși în mirare de creștini”, fiindcă un act de milă presupune o cunoștință mai adâncă, decât o face chiar teoria filosofică, a naturii omului. De aceea este atât de greu să intri în creștinism, să fii creștin adevărat.
De aceea a murit Iisus: ca să ne facă să facem acest efort – și El moare încă pe Cruce până la sfârșitul lumii.
„Nu trebuie – scrie Pascal – să dormim în timpul acesta!” (pag. 292)
Calinic Argeșeanul
