news        mail   location

 
 

În canonul Noului Testament se află cuprinse şi şapte epistole soborniceşti, pe lângă cele trei pastorale, adresate episcopilor Timotei şi Tit, ucenici ai lui Pavel.

 

 

Cele şapte epistole soborniceşti sunt: una a Sfântului Iacob, două ale Sfântului Apostol Petru, trei ale Sfântului Ioan şi una a Sfântului Iuda. Aceste epistole se numesc soborniceşti pentru că, spre deosebire de cele pauline care se adresau anumitor persoane şi comunităţi locale, acestea se adresează unor cercuri mult mai largi, având caracterul unor scrisori enciclice. Aşezarea în canonul Noului Testament s-a făcut după „dipticele” din Galateni 2, 9, unde apostolii sunt menţionaţi ca „stâlpi ai Bisericii”: Iacob, Petru şi Ioan. Nimic nu era la voia întâmplării.

Sfântul Iacob, autorul epistolei, era numit „fratele Domnului”[1] altul decât Apostolul Iacob, fratele lui Ioan, fiii lui Zevedeu, şi decât Iacob al lui Alfeu. El era numit şi „Iacob cel Mic”[2] fiind fiul lui Cleopa şi al Mariei.[3] De la istoricul iudeo-creştin Hegesip (+ 180), episcop al Ierusalimului, avem dovada tradiţiei, conform căreia, Cleopa era fratele dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Mai târziu, celebrul istoric Eusebiu de Cezareea preia ştirea lui Hegesip în „Istoria bisericească”.

Astfel se explică faptul că Maria lui Cleopa era cumnata Maicii Domnului, ceea ce a dus la denumirea de „frate” (adică vărul) Domnului Iisus Hristos, dată lui Iacob. Ştim că Iisus după Înviere i s-a arătat lui Iacob[4], iar Eusebiu de Cezareea relatează că Iacob a fost singurul apostol care a îndeplinit şi misiunea de episcop. El este vizitat de Pavel de două ori: prima dată după convertire, iar mai apoi, când vine pentru ultima oară în Ierusalim şi când îl numeşte „stâlp al Bisericii.”[5]

Istoricul Iosif Flaviu relatează că în anul 62 d. Hr. a fost condamnat la moarte de către arhiereul iudeu Annanas, prin lapidare. După lovirea cu pietre, însă, n-a murit. Atunci, unul dintre executori i-a spart capul, lovindu-l cu un ciomag. Epistola a fost scrisă în perioada anilor 57-62. Tema acesteia este înţelepciunea biblică şi evanghelică, faptele bune fiind o condiţie a mântuirii veşnice.

Iată şi temeiul Sfintei Taine a Maslului: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi! Este cineva bolnav între voi? Să-i cheme pe preoţii Bisericii, şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta!”[6]

Să îndrăznim la Taina Sfântului Maslu!

Nu este ultima unctio (ultima ungere), ca la fraţii noştri romano-catolici.

Calinic Argeșeanul

 

[1] Galateni 1, 19

[2] Marcu 15, 40

[3] Ioan 19, 25

[4] I Corinteni 15, 7

[5] Galateni 2, 9

[6] Iacob 5, 13-15

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar